Mii de iranieni s-au strâns joi la Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului ghid suprem Ali Khamenei, care s-a aflat la putere aproape patru decenii şi a fost ucis pe 28 februarie în prima zi a războiului lansat de Israel şi SUA contra Iranului, transmit AFP şi DPA, conform Agerpres.
Fiul său Mojtaba, care i-a succedat la putere la începutul lunii martie, nu a apărut în public de atunci. Prezenţa lui Mojtaba Khamenei joi pare puţin probabilă în acest stadiu, întrucât el a fost rănit într-un atac, potrivit oficialităţilor iraniene.
Ceremoniile coincid cu încheierea unei perioade de doliu de 40 de zile, care este tradiţională în islamul şiit.
Imaginile transmise de televiziunea publică iraniană arată mii de persoane, ţinând portrete ale lui Ali Khamenei în mâini şi agitând drapele ale Iranului, care participă la ceremoniile organizate în mai multe locuri din ţară.
Acestea se desfăşoară la Ourmia (nord-vest), Gorgan (nord-est), dar şi la Teheran, unde bombardamentele s-au oprit de la intrarea în vigoare a încetării temporare a focului anunţate de SUA şi Iran în noaptea de marţi spre miercuri.
Ceremoniile au debutat la ora locală 09:40 (06:10 GMT). Pe 28 februarie, exact la ora 09:40, Ali Khamenei a fost ucis de loviturile care au vizat reşedinţa sa din Teheran, alături de numeroşi comandanţi militari de rang înalt.
Atacul a marcat începutul unui conflict ce a cuprins întreaga regiune, Iranul ripostând împotriva Israelului şi intereselor americane din Golful Persic.
Din cauza războiului, funeraliile naţionale pentru Ali Khamenei, deşi iniţial anunţate, nu au putut fi organizate în cele din urmă.
O slujbă religioasă pentru Ali Khamenei este prevăzută pentru vineri la Teheran, dar deocamdată nu este clar cine o va conduce. De asemenea, nu este clar când va fi înhumat fostul ghid suprem în oraşul său natal Mashhad, din nord-estul ţării.




























Comentează