Un primar PNL recunoaște în plină de ședință de consiliu local că intervine la Poliție pentru ca persoanele care încalcă legea să nu fie sancționate. Se întâmplă în orașul Chișineu Criș din județul Arad, unde primarul Flavius Chereji a găsit o „rezolvare” pe lângă lege pentru o problemă de trafic.
În orașul situat pe DN 79, între municipiile Oradea și Arad, cetățenii sunt nemulțumiți că accesul pe o stradă perpendiculară pe drumul național este îngreunat de o linie continuă. Primarul numește situația „o greșeală de proiectare”, iar până la modificarea marcajului rutier anunță că a obținut o „derogare” de la lege.
„Am făcut solicitare către cei de la DRDP Timișoara și noi, și cei de la Lidl și vor face modificări. S-a făcut un alt proiect, acum se duce la București la avizare și vor modifica toate marcajele. Mi-au promis că se rezoltă cât de rapid se poate. Am vorbit și cu cei de la Poliția Rutiră, au zis că nu o să intervină în treaba asta, să ia permise și din astea. E o greșeală de proiectare”, a afirmat primarul în ședința de consiliu local din 29 iunie.
Afirmațiile primarului se regăsesc în înregistrarea de mai jos, de la minutul 31.40:
Comentează