Microbuz şcolar, implicat într-un accident rutier în judeţul Arad - Trei elevi au fost răniţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-02-2023

Actualizat: 15-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un microbuz şcolar a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Arad, trei copii fiind răniţi, potrivit news.ro.

”În dimineaţa zilei de 15 februarie, în jurul orei 7:40, în circumstanţe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident rutier, în Iratoşu. Din primele cercetări, a reiesit că un bărbat de 49 de ani, din Iratoşu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, a intrat în coliziune cu microbuzul şcolar”, a transmis, miercuri, IPJ Arad.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, a rezultat rănierea uşoară, la prima vedere, a trei elevi, aceştia fiind transportaţi la spital pentru evaluarea stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale, dacă se impun.

”Cercetările sunt continuate de poliţişti, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, a transmis Poliţia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri