Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihaela Buzărnescu, eliminată de Venus Wiliams de la Australian Open

www.gsp.ro

Mihaela Buzărnescu, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 25, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2, de americanca Venus Williams, locul 36 WTA, în turul I al Australian Open.

Williams a început cu serviciu şi lovituri puternice, cu veniri dese la fileu. Buzărnescu a răspuns de pe fundul terenului, încercând să lungească punctele şi căutând să o mişte cât mai mult pe americancă. Iniţial, evoluţia în forţă, scurtă şi intensă a fostului lider WTA, a împiedicat-o pe româncă să-şi pună în aplicare tactica. Dar pe măsură ce puterea rivalei a mai scăzut, Bzărnescu a reuşit combinaţii stânga-dreapta, unghi dechis-lung de linie, cu care a produs multe puncte. Însă, la 38 de ani, Venus Williams, a arătat o foarte bună dispoziţie fizică şi nu a cedat niciun moment. Ea a revenit mai puternică, mai agresivă, mai mereu în preajma fileului şi mai precisă în momentele în care jocul părea să curgă în favoarea adversarei sale, care a servit în setul al doilea pentru meci. Uşor, uşor, românca s-a lăsat copleşită de bombardamentul rivalei şi nu a găsit soluţii să-şi paseze adversara aflată la fileu, ridicând doar mingi pentru voleurile şi smeşurile necruţătoare ale acesteia. Campiona americană s-a impus în cele din urmă după un meci spectaculos, lung şi foarte disputate pe alocuri.

În primul set, cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 4-3 pentru Wiliams. Ea a fost cea care a reuşit primul break, la 0, dar Buzărnescu nu a lăsat-o să ia setul şi a făcut rebreak, tot la 0. Meciul a mers în tie-break, pe care românca l-a închis cu 7-3, după 54 de minute.

În setul secund a fost rândul jucătoarei de 30 de ani să rupă echilibrul cu break în al doilea ghem, însă nici ea nu l-a consolidat cu serviciul şi Williams a egalat la 2. Buzărnescu a luat din nou un avantaj de două ghemuri, cu un alt break, la 4-3. şi a servit pentru meci. Americanca a fost foarte agresivă pe serviciul româncei şi a făcut rebreak, la 0, apoi a egalat la 5. S-a ajuns din nou în tie-break, pe care de această dată l-a câştigat Williams, tot la 3, după apropae două ore de la start.

Decisivul a fost controlat tot de jucătoarea americană, care a obţinute break-ul în ghemul al doilea şi l-a dublat la 5-2, trecând-o pe Mihaela Buzărnescu pe lista, scurtă, a favoritelor eliminate în primul tur al Australian Open, după un meci de două ore şi 40 de minute.

Venus Williams va evolua în manşa a doua cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 46 WTA, care a trecut, cu 6-2, 6-2, de spaniola Lara Arruabarrena, locul 86 WTA.

Buzărnescu va primi pentru participarea la simplu un premiu de 75.000 de dolari australieni (54.000 de dolari americani) şi zece puncte WTA.

Pe arena Maragaret Court, pe care a avut loc meciul Williams - Buzărnescu, urmează partida dintre Simona Halep, locul I WTA, şi estona Kaia Kanepi, locul 71 WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.