DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de Martina Trevisan. România – Italia 0-2, după prima zi la Billie Jean King Cup

Mihaela Buzărnescu

Echipa feminină de tenis a României este condusă cu 2-0 de Italia, în play-off-ul Grupei Mondiale a competiţiei Billie Jean King Cup, după ce Mihaela Buzărnescu a fost învinsă dramatic de Martina Trevisan, cu 6-2, 2-6, 7-6 (5), vineri, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) s-a înclinat după mai bine de trei ore de joc (3 h 07 min) în faţa unei adversare mai bine clasate în ierarhia mondială (27 ani, 99 WTA), potrivit agerpres.ro.

Românca a fost aproape de victorie în mai multe rânduri, dar a ratat două mingi de meci în setul al treilea, la 5-4.

Primul set a fost dominat de italiancă, Trevisan rupând echilibrul la 2-2 şi reuşind patru ghemuri la rând (6-2). Buzărnescu a evoluat mult mai bine în actul secund, în care a condus cu 4-0 şi s-a impus cu 6-2.

În decisiv, meciul a luat o turnură dramatică după ce jucătoarele nu au reuşit să îşi facă serviciul decât o singură dată. Buzărnescu a început bine cu break, iar apoi a avut 2-1, 4-3, 5-4 şi 6-5, dar de fiecare dată a ratat şansa de a se desprinde şi a aduce un punct României, făcând foarte multe greşeli, majoritatea neforţate. În tiebreak, Buzărnescu a avut 3-1, dar a pierdut patru puncte consecutive (3-5), a revenit şi a egalat, 5-5, dar a greşit alte două mingi şi victoria a revenit italiencei.

Fiecare jucătoare a avut un as şi 3 duble greşeli, italianca a fost mai bună la primul serviciu (56%-49%), iar Mihaela la al doilea (55%-42%), fiecare jucătoare a fructificat 7 mingi de break (Buzărnescu din 14, iar Trevisan din 15 şanse).

Buzărnescu a avut mai multe mingi direct câştigătoare (27-13), dar şi mult mai multe erori neprovocate (65-37), numărul total de puncte fiind de 102-101 pentru italiancă.

Buzărnescu câştigase singurul său meci anterior cu Trevisan în 2017, în semifinalele turneului ITF de la Biarritz (Franţa, 80.000 dolari), cu 6-4, 6-3.

În primul meci de simplu de vineri, Elisabetta Cocciaretto a întrecut-o pe Irina Maria Bara cu 6-1, 6-4.

Sâmbătă, de la 14:00, ar urma să se joace meciul dintre Bara (26 ani, 132 WTA) şi Trevisan, urmat de confruntarea dintre Buzărnescu şi Cocciaretto (20 ani, 111 WTA) şi de meciul de dublu, dintre perechile Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse - Jasmine Paolini/Giulia Gatto-Monticone.

Întâlnirea dintre România şi Italia consemnează debutul Monicăi Niculescu în calitate de căpitan jucător al echipei noastre, în locul lui Florin Segărceanu.

Cele două echipe s-au înfruntat până acum de trei ori, Italia având 2-1 în meciurile directe. Italia se impunea în 1975, în turul secund al Grupei Mondiale, cu 2-1, la Aix-en-Provence (Franţa), perechea Virginia Ruzici/Mariana Simionescu aducând punctul echipei noastre. Singura victorie a României s-a înregistrat în 1978, la Melbourne, în primul tur al Grupei Mondiale, cu 2-1, victoriile fiind obţinute de Virginia Ruzici şi de perechea Ruzici/Simionescu. Ultima confruntare a avut loc în 1997, la Bari, Italia învingând cu 2-1 în primul tur al Grupei I a zonei Europa/Africa. Alina Tecşor obţinea singura victorie a echipei noastre.

România nu poate conta pe Simona Halep, numărul trei mondial, şi Patricia Ţig (63 WTA), ambele accidentate, în timp ce prima rachetă a Italiei, Camila Giorgi (81 WTA), a fost testată pozitiv la COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.