Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihaela Buzărnescu, învinsă cu 6-3, 6-0, de Maria Şarapova, la Shenzhen Open

Mihaela Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu, locul 56 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 6-0, de rusoaica Maria Şarapova, locul 59 WTA, în primul tur al Shenzhen Open, potrivit news.ro.

Buzărnescu s-a înclinat în faţa jocului de o agresivitate feroce etalat de fostul lider WTA. Totuşi, românca a avut momentul ei în care s-ar fi putut desprinde în setul I, când a condus cu 3-2 şi 30-0, cu avantajul break-ului reuşit la 2-2. Din acel moment, românca nu a mai reuşit să câştige niciun ghem până la final.

Partida a durat o oră şi 20 de minute, cu 47 de minute primul set.

Irina Bara, partenerea de dublu a Mihaelei Buzărnescu, a fost şi antrenoare, luni, pentru coechipiera sa. Bara a intrat de două ori pe teren şi a încercat să o ajute cu sfaturi pe Mihaela Buzărnescu.

Maria Şarapova nu este pe partea de tablou a Simonei Halep, pe care o poate întâlni doar în finală. În manşa a doua, rusoaica va evolua cu americanca Alison Riske, locul 70 WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.