Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Covaliu, după ce a fost ales în C.Ex. al EOC: Este recunoaşterea poziţiei Mişcării Olimpice din România

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Mihai Covaliu

Presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, ales membru in Comitetul Executiv EOC pentru mandatul 2021-2025, a declarat că acest succes reprezintă recunoaşterea poziţiei mişcării olimpice din România.

Mihai Covaliu a primit 39 de voturi şi a devenit al doilea reprezentant al mişcării olimpice din România care accede în forul de conducere al EOC. Primul a fost actualul membru CIO, fost preşedinte al COSR, Octavian Morariu, ales în 2009, scrie news.ro.

Citește și: Presedintele COSR, Mihai Covaliu, a fost ales membru în Comitetul Executiv al EOC pentru mandatul 2021-2025

“Succesul de azi este recunoaşterea poziţiei Mişcării Olimpice din România şi o răsplată pentru toţi cei care şi-au adus contribuţia prin rezultate sportive şi acţiuni reuşite la agenda olimpică, la poziţia COSR în rândul Comitetelor Olimpice Europene. Le mulţumesc colegilor europeni care mi-au acordat această încredere, le sunt recunoscător colegilor mei din COSR şi sunt convins că împreună, cu încredere, putem contribui la promovarea şi dezvoltarea Mişcării Olimpice de pe continentul nostru.”, a declarat Mihai Covaliu, potrivit COSR.

Noul preşedinte al EOC a fost ales Spyros Capralos, preşedintele Comitetului Olimpic Elen şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic. Acesta a fost ales preşedinte cu 34 de voturi, în timp ce contracandidatul său, danezul Niels Nygaard, a strâns doar 16 voturi. Capralos este al nouălea preşedinte EOC. Italianul Raffaele Pagnozzi va ocupa pentru încă un mandat funcţia de secretar general al EOC.

Delegaţia României la Adunarea Generală de Alegeri de la Atena a fost condusă de Mihai Covaliu, preşedinte COSR, George Boroi, Secretar General COSR, Florin Mişcă, Secretar General Adjunct şi Cristian Butariu, Director Departament Relaţii Internaţionale şi Comunicare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.