Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Fifor participă la deschiderea simpozionului dedicat celebrării Marii Uniri şi a împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului

Inquam Photos / Octav Ganea
mihai fifor

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, participă vineri, începând cu ora 15.00, la deschiderea simpozionului dedicat celebrării Marii Uniri şi a împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului. Fifor va participa sâmbătă, începând cu ora 11.00, la ceremonia depunerii de coroane de flori ce va avea loc la monumentul de pe Vârful Caraiman, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al MApN, la manifestările organizate de Ministerul Apărării Naţionale, dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri şi împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, vor lua parte Margareta, Custodele Coroanei române, Principele Radu, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum şi un grup de elevi reprezentând comunităţile istorice româneşti de peste graniţe. 

MApN precizează că vineri, la Centrul de pregătire pentru personalul din industrie din Buşteni, va avea loc de la ora 15.00 o manifestare ştiinţifică ce cuprinde expuneri ale unor personalităţi culturale şi ştiinţifice şi ale reprezentanţilor conducerii MApN, vizionarea filmul documentar dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri şi lansarea Albumului Monografic cu titlul "Crucea - slăvitul semn de biruinţă în Războiul de Întregire a României - 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri". 

Sâmbătă, de la ora 11.00, la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane de flori, prezentarea simbolisticii Crucii Caraiman şi a acţiunilor Armatei României în Războiul de Întregire a Neamului, dar şi o demonstraţie de reconstituire istorico-militară organizată de Asociaţia Tradiţia Militară.

Citește și: Mare SĂRBĂTOARE CU ROȘU pentru ortodocși: Ce e INTERZIS să faci azi, de Înălțarea Sfintei Cruci

În acelaşi timp, în Buşteni vor fi prezentate publicului larg expoziţii dedicate evenimentului, vor avea loc exerciţii demonstrative (supravieţuire, escaladă şi tiroliană, intervenţie EOD etc), iar de la ora 18.00 un concert de muzică de fanfară şi un spectacol susţinut de formaţii artistice ale Cercurilor militare din Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel, ale elevilor Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza, ale grupurilor cultural-artistice din oraşul Buşteni, precum şi ale elevilor din comunităţile istorice româneşti de peste graniţe (elevii din comunităţile istorice româneşti din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina vor purta costume populare specifice zonelor pe care le reprezintă). 

Duminică, 16 septembrie, de la ora 10.00, la Castelul Peleş va avea loc un spectacol de muzică de fanfară şi o demonstraţie de reconstituire istorico-militară organizată de Asociaţia Tradiţia Militară. 

Activităţile sunt iniţiate şi organizate de Secretariatul General al MApN, în cadrul unui proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.