Mihai Rotaru l-a criticat în termeni duri pe Adrian Cojocaru, cel care a fost la centru în meciul cu Botoșani 2-2. Patronul oltenilor l-a acuzat că nu a semnalizat mai multe faulturi dure. Apoi le-a atacat și pe U Cluj și FCSB, echipele din fruntea clasamentului.
„Dacă aveam arbitrajul lui U Cluj sau FCSB, aveam 10 puncte în plus față de locul doi, fiind lideri. Noi nu îi mai vrem pe Cojocaru, Hațegan și Radu Petrescu. Pe Cojocaru îl considerăm criminal, a fost părtaș la intrări care s-au lăsat cu sânge. Vrem și noi arbitrajul pe care îl au FCSB și U Cluj și suntem pe primul loc. De ce ni-l dați pe Cojocaru? Am făcut adrese oficiale să nu îl mai avem la meciuri.
Să nu ne ferim de cuvinte, participă la acțiuni criminale. Acțiunea lui Cojocaru împotriva Universității Craiova e continuată. Noi am avut dinții sparți și arcade sparte, Cojocaru nu a dat nimic”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit fanatik.ro.
Oficialul oltenilor a amintit și de o fază controversată de la FCSB - Dinamo, scor 2-1. Ngezana a atins mingea cu mâna în propriul careu, dar Istvan Kovacs nu a dictat penalty.
„Penalty clar la Dinamo, penalty cât casa. E frică de gura celor de la FCSB. Nu zic de MM și Gigi. E respect față de cei de la U Cluj, față de FCSB e frică. La Ngezana era al doilea galben. Om în minus și penalty, joac-o pe asta.
La U Cluj e vorba de respect, cu ghilimele. La FCSB e vorba de frică. Dacă atunci când Gigi îi făcea hoți nu pățea nimic...Dacă îi lua 3 puncte, 6 puncte, ia să vedeți cum nu mai țipa Gigi”, a mai spus Mihai Rotaru.
Comentează