Mihai Stoica a dezvăluit cine este favoritul său: 'E un jucător important. I-am spus și lui Gigi '

Autor: Anca Flondor

Publicat: 07-07-2025 09:14

Actualizat: 08-07-2025 11:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Mihai Stoica a vorbit despre fotbalistul care l-a impresionat. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB s-a declarat fanul lui Marius Ștefănescu, chiar dacă sezonul trecut nu a jucat foarte mult.

Marius Ștefănescu este primul jucător care câștigă 4 Supercupe ale României la rând, după ce FCSB a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-1. Sezonul trecut a câștigat tot cu FCSB, iar în precedenții doi ani cu Sepsi.

Ștefănescu a fost introdus la pauza partidei cu CFR Cluj și a pasat decisiv la golul marcat de Risto Radunovic în prelungiri.

„Marius Ștefănescu are 4 Supercupe consecutive. I-am spus lui Gigi, noi trebuie să îl avem pe Ștefănescu toată viața, pentru că dacă iei Supercupa e clar că ai luat campionatul sau Cupa. Nu sunt nemulțumit de sezonul lui, are 8 goluri marcate, 12 contribuții decisive. În condițiile în care a jucat foarte puțin, spre deloc. În play-off a jucat o repriză, a dat două goluri, despre ce vorbim?

Mie îmi place, e un jucător important pentru vestiar, se antrenează excepțional. Este imposibil să nu îți vină rândul când te antrenezi excepțional. Poți să joci prost un meci, dar nu mai multe”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Gigi Becali declara în luna aprilie că nu este foarte mulțumit de fotbalist.

„ Își face treaba, dar nu mai e de nivelul nostru. Își ia salariul, îi respect contractul, dar nu mai merge, îmi trebuie 1,80-1,90 (n.r. înălțime), îmi trebuie putere, forță. A jucat binișor în seara asta, nu pot să zic, dar când ești atacant, ce joacă el, trebuie pasă de gol sau gol ca să realizezi”, spunea șeful echipei.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri