Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a trecut la amenințări după eșecul cu UTA din Cupa României.
Mihai Stoica nu a dat nume însă spune clar ce se va întâmpla cu unii jucători. A fost însă mulțumit de Vlad Chiricheș și Andrei Dăncuș.
„Un fotbalist profesionist care își dorește să rămână în continuare la FCSB, să lupte pentru titularizare, să facă parte din lotul acestei echipe, trebuie să se prezinte la cel mai bun nivel al său, indiferent de adversar, de competiție și de componența echipei. Unii au arătat că nu vor să rămână în lotul nostru.
Ei bine, chiar dacă nu vrea să nominalizez, aseară au fost unii care au arătat că nu prea își doresc să rămână în lotul nostru. Doar că, unii nu vor rămâne în lotul nostru, iar alții vor rămâne până la sfârșitul contractului, dacă se vor prezenta așa, la echipa a doua, la Gheorghe Doja, cu Recolta, la Agricola și așa mai departe!
Pentru că eu nu mai sunt dispus să apăr pe nimeni, vreau să văd dedicare responsabilitate, altruism. Nu e normal ca un fotbalist care nu a jucat de 12 meciuri, că a fost și accidentat, să se prezinte cum a făcut-o Chiricheș la 36 de ani, în primul rând ca determinare și atitudine. Lângă el să evolueze un copil de 16 ani, care a fost poate cel mai bun atât cât l-a ținut motorul.
Nu a pierdut niciun duel, a pasat foarte bine, a urcat cu mingea la picior. Iar alții să facă figurație, să nu țină o minge la picior sau să piardă toate baloanele pe care le-au jucat. Nu mă refer public la jucătorii care m-au nemulțumit, vorbesc cu ei în privat”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.






























Comentează