Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Stoica își asumă ratarea tranferului lui Răzvan Marin - Am tăria să recunosc că am greșit și nu i-am văzut calitățile

Inquam Mihai Stoica DNA

Mijlocașul Răzvan Marin l-a impresionat pe directorul sportiv al celor de la FCSB, Mihai Stoica. Oficialul "roș-albaștrilor" a povestit de ce nu a ajuns internaționalul român la vicecampioana României în urmă cu trei ani. Atunci, Marin Jr. evolua la Viitorul, potrivit mediafax.

"Răzvan a reușit, în primul rând, pentru că a avut o educație extraordinară. Eu m-am înșelat, i l-am propus lui Gigi în 2016, dar nu s-a putut face. Nu este că ne-a refuzat, Gigi a găsit un înlocuitor. Mie mi se părea un jucător bun, dar fără nicio calitate ieșită din comun.

Eu nu credeam că Răzvan poate să ajungă, nu neapărat la un club ca Ajax, pentru că este pe profilul ăsta, să coste atât, s-a plătit o sumă foarte importantă. Nu mă așteptam. Am tăria să recunosc că am greșit și nu i-am văzut în detaliu calitățile.

Are un bun simț ieșit din comun, el s-a dus să semneze cu Ajax...nu s-a dus cu tatuaj pe ureche sau cu geacă cu tigru pe ea, ci cu un pulover și cămașă încheiată până la ultimul nasture. În momentul în care îți apare așa un fotbalist știi ce îți spui, că nu are cum să nu te ajute. Este un jucător care nu pierde mingea, poate să ajungă foarte mare de la Ajax pentru că își va definitiva educația într-un club care este recunoscut pentru așa ceva", a declarat la Digi Sport, Mihai Stoica.

Răzvan Marin putea să ajungă la Steaua și la începutul carierei de fotbalist. Atunci, Petre Marin a ales o altă destinație pentru fiul său.

"Alegerea pe care am făcut-o atunci a fost extraordinară pentru că Răzvan a început fotbalul la domnul Marcel Pigulea, la Proluceafărul Bucureşti, un club de unde s-au mai lansat jucători în fotbalul nostru, şi aveam discuţii şi cu Steaua şi cu alte echipe din Bucureşti.

La noi lumea este subiectivă, atât timp cât eu lucrez acolo să zică "domne, l-a adus taică-su, că joacă pentru că e taică-su acolo". Chiar am avut discuţii şi cu domnul Valeriu Argăseală, şi cu Meme, şi cu Oli, pe vremea aceea că de ce las copilul la un club privat şi nu îl aduc la Steaua, pentru că altele sunt perspectivele pentru el, dar noi aşa am considerat la vremea aceea că era mai bine să rămânem acolo, după aceea am făcut pasul către Academia lui Gică. Am mai declarat, cred că este singura academie pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor pentru marea performanţă, cu toate că acum am văzut că s-au deşteptat şi alte cluburi şi au început să pună mare accent pe Centrul de Copii şi Juniori, şi FCSB, şi Craiova şi Dinamo, încet, încet acesta este viitorul fotbalului românesc", a spus Petre Marin, într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Răzvan Marin a semnat un contract pe cinci ani cu Ajax Amsterdam, până pe 30 iunie 2024. "Lăncierii" au plătit 12,5 milioane de euro celor de la Standard Liege, formație pentru care va evolua până la finalul sezonului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.