Mihai Tudose, CATEGORIC în privinţa vaccinării: 'Altfel nu se poate' / VIDEO

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 02-08-2017

Actualizat: 02-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Criza din sănătate l-a făcut pe premierul Mihai Tudose să ia poziţie. Acesta tratează foarte dur această problemă şi are un mesaj clar şi pentru ministrul Sănătăţii.

Citeşte şi: Mihai Tudose, ANUNŢ despre modificările fiscale: Ce se va întâmpla cu salariile românilor / VIDEO

"Ceea ce mă face poate un pic mai dur este faptul că până acum parcă n-a văzut-o nimeni și nimeni nu s-a ocupat de ea și nu înțeleg cum am ajuns să avem 250.000 de copii nevaccinați, din nou să vorbim în august despre manualele din septembrie și așa mai departe. Iertați-mă, poate exagerez sau poate nu e neapărat foarte diplomatic, dar altfel nu se poate — trebuie să recuperăm câteva luni sau aproape un an jumătate de nimic.

Citeşte şi: Mihai Tudose REACȚIONEAZĂ la acțiunile DNA în Guvern: 'Înțeleg că doi oameni au făcut ceva'

Sunt țări care încearcă exact același lucru acum, să impună vaccinarea obligatorie. Cred că în momentul în care epuizăm tot ce se poate pe partea bună, cu binele, de conștientizare a populației despre riscurile pe care le are copilul nevaccinat — (n.r. părintele) care-și condamnă practic copilul la suferință și nu numai copilul, chiar și comunitatea din care face parte. Statul e dator să intervină. Fiindcă nu copilul a decis, decide altcineva pentru copil. Și apoi, el trebuie să-și asume greșeala părinților? Deci, dacă statul protejează și intervine peste părinți atunci când el este prost tratat de o gripă sau de altceva, iertați-mă, aici chiar va trebui să fim mult mai activi", a spus Tudose, într-un interviu pentru Agerpres.

Todose a dezvăluit şi când ar putea fi adoptată în Guvern legea vaccinării. "S-ar putea chiar joi, dacă are toate avizele și toți ceilalți colegi — fiindcă are și componentă juridică — sunt de acord, o vom promova joi", a anunţat premierul.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu legile Justiţiei: Răspuns evaziv al premierului Mihai Tudose

Tudose a vorbit şi despre o potențială criză a medicamentelor după ce peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piață. "O să am săptămâna viitoare, încerc o întâlnire cu producătorii, cu importatorii, cu distribuitorii, cu toată lumea, împreună cu ministrul de Finanțe să vedem ce se întâmplă. Exact cum v-am spus, haideți să identificăm problema. Odată identificată, să o discutăm cu toții și să încercăm să o rezolvăm", a încheiat Tudose.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri