Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mihai Tudose intră la rupere pe admiterea în Schengen: Sunt alte interese. Noi stăm pe lăbuțele din spate

Facebook
Mihai Tudose

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose crede că România nu va intra în Spaţiul Schengen “dacă tot stăm aşa pe lăbuţele din spate, aşteptăm să mai ne mângâie cineva pe frunte” şi afirmă că oficialii europeni trebuie să ne transmită dacă ne vor sau nu în Schengen, iar dacă nu ne doresc, atunci să ne spună pentru a închide subiectul.

Mihai Tudose a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima Tv, ce se întâmplă cu aderarea României la Spaţiul Schengen. “Eu cred că am fost mult prea blânzi noi şi prea buni. Cu toată lumea, cu absolut toată lumea. Fiindcă ne-am îndeplinit criteriile de şapte ani, ne-am îndeplinit, asta-i viaţa. Au recunoscut toţi. Toată lumea a spus, inclusiv declaraţia nemţilor acum a fost ceva de genul acesta. Este o decizie politică”, a afirmat europarlamentarul PSD, conform News.ro.

Citește și: Mihai Tudose nimicește CE din cauza pandemiei și a crizei energetice: E ca și cum dai pastile unui mort!

Întrebat cum trece România peste această decizie politică, Mihai Tudose a răspuns: “Dacă tot stăm aşa pe lăbuţele din spate, ca să nu zic altfel, aşteptăm să mai ne mângâie cineva pe frunte, nu o să primim nimic niciodată. E un război economic, sunt alte interese, e în regulă, dar uitaţi, acum au nevoie de noi, că grânele, că Ucraina, că transport, că Franţa”.

El susţine că România nu mai trebuie să negocieze nimic în privinţa Spaţiului Schengen atât timp cât a îndeplinit criteriile de aderare.

“E da sau nu, nu negociem nimic. E da sau nu. Bă, ne vreţi sau nu? Dacă nu ne vreţi, măcar spuneţi-ne şi am închis subiectul. Tot stau aşa şi mă pregătesc pentru şi aştept că se întoarce olandezul iar sau mai se gândeşte nu ştiu cine, nu ştiu ce. Am înţeles. Eu aşa aş pune problema. Nu ne vreţi, am înţeles că nu ne vreţi. Dacă nici acum…toate criteriile sunt îndeplinite, nu aveţi decât să luaţi decizia. Ok, în regulă, nu mai vrem noi şi hai să vedem cum faceţi cu mărfurile pe aici. Aş juca-o într-un mod normal pentru că nu este normal…dumneavoastră spuneţi că nu e sportiv, dar ce fac ei cu noi e ok? Câte palme să iau până când să reacţionez? (…) Ar duce la tranşarea problemei. Am înţeles, nu ne vreţi, am închis-o şi gata, nu mai vrem nici noi”, a precizat europarlamentarul

Întrebat dacă a discutat acest subiect cu liderii europeni atunci când era premier, Tudose a răspuns: “Da, am discutat, am discutat cu Juncker. Din păcate, ştiţi cum a fost, nu am apucat să o duc la bun sfârşit. Atunci cu martori Juncker a spus că în maxim un an până la preşedinţie va trebui să terminăm cu MCV-ul şi cu Schengenul. Adică până în 2019. După, ce s-a întâmplat, a preluat Dragnea toată puterea, legi, justiţie, nenorocire, s-a închis”, a povestit Mihai Tudose.

El a mai fost întrebat care crede că este orizontul de timp ca România să scape de MCV, care reprezintă problema aderării la Schengen.

“Nu avem nicio problemă, nici cu MCV-ul, nici cu Schengen-.ul. Noi nu avem nicio problemă, noi ne-am îndeplinit criteriile. Nişte oameni s-au angajat că dacă le îndeplinim, fac chestia asta. Ar trebui noi să fim băieţii buni, care totdeauna zic săru’ mîna şi ăia ne tot dau cu ceva în cap. (…) Noi suntem de acord cu tot ce vor ei şi ei nu prea sunt de acord cu ce vrem noi”, a explicat Mihai Tudose.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.