Mihnea Motoc, la reuniunea CAE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-11-2016

Actualizat: 14-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, participă, luni şi marţi, la Bruxelles, la reuniunile Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor Apărării şi ale Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare, unde se vor discuta, în principal, subiecte de actualitate de pe agenda europeană în domeniu, a informat MApN.

Frații Mazăre, la ICCJ. Elan Schwartzenberg, AUDIAT ca martor


Potrivit sursei citate, dezbaterile au loc pe fondul provocărilor de securitate complexe cu care se confruntă Uniunea Europeană şi în contextul demersurilor întreprinse în vederea implementării Strategiei Globale a UE şi a elaborării Planului de acţiune al Comisiei Europene în domeniul apărării.

Traian Băsescu, optimist pe Facebook: Apropierea României de moldoveni trebuie să continue


Reuniunea Consiliului Afaceri Externe va furniza orientări suplimentare privind implementarea Declaraţiei comune UE - NATO şi va dezbate perspectivele operaţiilor şi misiunilor Politicii de Securitate şi Apărare Comune aflate în derulare, a precizat MApN. 

După cum menţionează comunicatul MApN, în marja reuniunii, Mihnea Motoc va participa, alături de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, la o întâlnire cu omologii francezi, Jean-Yves Le Drian, respectiv, Jean-Marc Ayrault.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri