Mii de cetăţeni ai Uniunii Europene cu reşedinţa în Regatul Unit, dar fără drept de vot la referendumul britanic asupra locului ţării în UE, au primit din greşeală cartea de alegător, a anunţat vineri comisia electorală, potrivit AFP.
Comisia, un organism independent înfiinţat de parlament pentru a supraveghea finanţarea campaniilor şi desfăşurarea votului, a informat că a identificat până în prezent 3.462 alegători care au primit documentele pentru vot, în special prin corespondenţă, în timp ce nu beneficiază de acest drept.
Aceasta a precizat că niciunul din voturile respective nu va fi luat în calcul şi că greşeala a fost cauzată de un program utilizat de unele autorităţi locale din Anglia şi Ţara Galilor, conform Agerpres.
Alte şase autorităţi locale sunt aşteptate să transmită concluziile lor, ceea ce înseamnă că numărul total al alegătorilor implicaţi ar putea fi mult mai mare, a precizat comisia.
"Furnizorul programului a rezolvat problema, prin urmare, dacă vreun vot prin corespondenţă a fost trimis de aceşti alegători, va fi anulat", a subliniat organismul.
"Niciunul dintre aceşti alegători nu va apărea ca având drept de vot pe listele electorale care vor fi utilizate în secţiile de votare", a adăugat acesta.
Pot vota cetăţenii britanici, irlandezi şi ai Commonwealthului, în vârstă de peste 18 ani şi cu domiciliul în Regatul Unit sau în Gibraltar.
Cetăţenii irlandezi, ciprioţi şi maltezi sunt astfel singurii cetăţeni nebritanici din Uniunea Europeană având dreptul de a se pronunţa asupra viitorului Regatului Unit în cadrul UE.
De asemenea, pot vota britanicii care trăiesc în străinătate, dar au locuit în Marea Britanie în ultimii 15 ani.
Comentează