Mii de cumpărători la Târgul Apulum Agraria, organizat din nou în Alba Iulia de către CJ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-09-2024

Actualizat: 08-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: forbes.ro

Târgul "Apulum Agraria", cel mai reprezentativ eveniment de promovare a agriculturii judeţului Alba, ajuns la cea de-a 32-a ediţie, a fost organizat din nou la Alba Iulia, sâmbătă şi duminică, după ce în ultimii doi s-a desfăşurat într-o comună situată la 12 kilometri distanţă de municipiul reşedinţă de judeţ, potrivit Agerpres.

Mii de localnici au trecut în cele două zile pe la zecile de standuri ale expozanţilor, pentru a se aproviziona, potrivit tradiţiei, cu legume şi fructe necesare preparării compoturilor, dulceţurilor sau pentru zacuscă, ori pentru a-şi cumpăra plante ornamentale, flori şi arbuşti fructiferi.

Nu au lipsit din oferta celor peste 80 de expozanţi prezenţi pe latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina produsele de panificaţie şi patiserie, lactatele sau preparatele din carne.

Au fost organizate demonstraţii culinare şi expoziţii tematice.

Târgul a fost organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Grupurile de Acţiune Locală "Pe Mureş şi pe Târnave", "Ţara Secaşelor Alba - Sibiu", "Valea Ampoiului - Valea Mureşului", "Munţii Metaliferi, Trascău şi Muntele Mare".

În ultimii doi ani, CJ Alba a organizat Târgul "Apulum Agraria" în comuna Ighiu, spre nemulţumirea multora dintre expozanţi, care au susţinut că nu au mai avut vânzările pe care le înregistrau atunci când evenimentul se desfăşura în municipiul reşedinţă de judeţ.

Aşa cum îi spune şi numele, Apulum fiind denumirea antică a oraşului Alba Iulia, târgul, iniţiat după 1989, a fost organizat până în 2022 în Alba Iulia.

Anul trecut, pentru a compensa lipsa Târgului "Apulum Agraria", Primăria municipiului Alba Iulia a organizat în Cetatea Alba Carolina "Târgul Toamnei".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri