Câteva mii de persoane au participat, duminică, în Bucureşti, la marşul "Împreună pentru siguranţa femeilor" desfăşurat pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Victoriei.
La Piaţa Universităţii au fost susţinute discursuri de către reprezentanţii unor facultăţi, iar participanţii au afişat pancarte pe care se puteau citi mesaje precum: "Libere - puternice", "Pe corpul meu nu pui mână decât dacă vreau eu", "Solidaritate".
"Ieşim în stradă pentru a arăta ce lume ne dorim: o lume în care fiecare femeie şi fiecare fată este în siguranţă la şcoală, pe stradă, la muncă şi acasă. O lume în care relaţiile se construiesc pe încredere şi respect, nu pe frică şi abuz. Marşul este pasul spre această lume. Ne dorim ca autorităţile să facă scut în faţa violenţei de gen. Vrem ca serviciile medicale, poliţia, procurorii, judecătorii şi serviciile sociale să devină sprijin pentru femeile şi fetele aflate în pericol", se arată într-o postare a organizatorului marşului - Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
Conform sursei citate, agresorii poartă întreaga responsabilitate pentru faptele lor şi trebuie să răspundă în faţa legii prin sancţiuni proporţionale cu gravitatea acestora.
"Vrem ca învingătoarele violenţei să aibă încredere că justiţia le protejează şi le face dreptate. Această încredere nu poate exista decât atunci când poliţiştii, procurorii şi judecătorii îşi elimină prejudecăţile rasiste, clasiste şi sexiste din modul în care aplică legea. Ne dorim ca fiecare persoană să fie ascultată şi respectată, indiferent de orientarea sa sexuală sau identitatea de gen", mai precizează organizatorii evenimentului.
Aceştia spun că justificarea culturală a violenţei de gen împotriva fetelor şi femeilor rome este inacceptabilă şi trebuie să înceteze, iar poliţia trebuie să apere, nu să discrimineze.
"Avem nevoie de instrumente eficiente pentru evaluarea riscului de femicid, de locuri în adăposturi sigure şi accesibile, precum şi de consiliere psihologică şi juridică gratuită pentru învingătoarele violenţei, dar şi de programe gratuite pentru consilierea agresorilor. Fiecare caz ignorat sau tratat superficial poate însemna o viaţă pierdută, iar statul are obligaţia de a garanta siguranţa cetăţenilor săi. Siguranţa femeilor şi fetelor nu este un favor, ci un drept fundamental care trebuie respectat şi protejat", transmite Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
Acţiuni de conştientizare a violenţei împotriva femeilor au avut loc şi în Braşov, la Aula Sergiu Chiriacescu a Universităţii "Transilvania", în Sibiu - Piaţa Mare, în Iaşi - Corpul A al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", în Baia Mare - Piaţa Libertăţii, Timişoara - Piaţa Libertăţii, Cluj - Monumentul Memorandiştilor, Arad - Teatrul "Ioan Slavici", Oradea - strada Republicii, Piatra-Neamţ - Curtea Domnească (Turnul lui Ştefan) şi în comuna Valea Seacă din judeţul Bacău.
Conform datelor colectate de organizaţiile de protecţie a femeilor, 40 de femei au fost ucise în primele 8 luni ale anului 2025. Un număr de 445 de femei au fost ucise de un membru de familie în ultimii 10 ani, 36.417 plângeri au înregistrate în 2024 numai pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, 42% dintre femeile din România au trecut prin violenţă fizică sau ameninţări şi violenţă sexuală din partea unui agresor pe parcursul vieţii lor şi aproape una din două femei din România a trecut prin violenţă fizică sau ameninţări, violenţă sexuală sau violenţă psihologică din partea partenerului intim.
"Cerem Parlamentului să modifice legea pentru a preveni femicidele şi violenţele care le preced, astfel încât în toate cazurile de violenţă împotriva femeilor şi fetelor să fie evaluat şi identificat la timp riscul de către poliţişti, procurori, judecători, să poată fi dispuse de îndată măsuri de protecţie, iar agresorii să răspundă pentru faptele lor", se arată în cererile Reţelei.
De asemenea, se mai cer incriminarea căsătoriei forţate ca infracţiune distinctă, recunoaşterea acesteia ca formă specifică de violenţă sexuală şi armonizarea legislaţiei naţionale cu toate prevederile Directivei 1385/2024 privind violenţa împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
Comentează