Clubul Arsenal Londra a anunţat marţi achiziţionarea mijlocaşului spaniol Mikel Merino, de la Real Sociedad, pentru suma de 32,5 milioane plus încă cinci milioane bonusuri, scrie EFE.
Merino, 28 de ani, a anunţat în urmă cu mai mult timp că nu doreşte să-şi reînnoiască înţelegerea cu Real Sociedad, care se încheia pe 30 iunie 2025, în cazul în care ar primi o ofertă de la anumite cluburi Premier League.
Mijlocaşul a ajuns la Real în iulie 2018, după ce clubul din San Sebastian a plătit 12 milioane de euro lui Borussia Dortmund.
De atunci, Merino a jucat 242 de meciuri pentru Real, marcând 27 de goluri şi oferind treizeci de pase decisive. Mijlocaşul a câştigat în această vară EURO 2024 cu naţionala Spaniei. El a marcat un gol istoric împotriva Germaniei în sferturi, în minutul 119.
Merino, care a participat marţi la primul său antrenament cu "tunarii", va purta numărul 27 pe tricou.
"Mikel este un jucător care ne va oferi calitate în joc prin experienţa şi versatilitatea sa. Va face echipa noastră mai puternică cu tehnica sa, cu caracterul său pozitiv şi personalitatea lui", a spus antrenorul Mikel Arteta.































Comentează