SUA au confirmarea că regimul sirian a recurs la arme chimice pe 19 mai la Idleb, a afirmat joi secretarul de stat american Mike Pompeo, anunţând că Washingtonul va reacţiona, relatează AFP potrivit Agerpres,.
"SUA au ajuns la concluzia că regimul Bashar al-Assad a utilizat clorul ca armă chimică" şi acest atac "nu va rămâne fără răspuns", a declarat Mike Pompeo presei. El a refuzat că spună mai mult despre acest subiect.
Washingtonul a anunţat deja la sfârşitul lui mai că există "indicii" potrivit cărora regimul lui Bashar al-Assad ar fi comis un nou "atac" chimic în Siria.
"SUA vor continua să facă presiune asupra regimului Assad pentru ca acesta să pună capăt violenţelor îndreptate împotriva civililor sirieni şi să participe la un proces politic (de soluţionare a conflictului) sub egida ONU", a precizat Mike Pompeo.
În aprilie 2017, distanţându-se de atitudinea predecesorului său democratic Barack Obama, preşedintele republican american Donald Trump a dispus lansarea a 59 de rachete de croazieră asupra unor obiective Siria, drept răspuns la un atac cu gaz sarin atribuit regimului sirian.
Mike Pompeo susţine că Siria a utilizat arme chimice într-un atac din luna mai
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

850
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
850

789
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
789

55
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
55

1.596
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.596

64
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
64

2.233
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.233

2.986
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.986

1.777
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.777

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.376
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.376

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.114
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.114

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează