Milanovic, pe cale să câștige alegerile prezidențiale din Croația, potrivit unui exit poll

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-01-2025 21:54

Actualizat: 12-01-2025 23:54

Article thumbnail

Sursă foto: FACEBOOK

Președintele croat Zoran Milanovic este pe cale să obțină o victorie zdrobitoare care îi va asigura un al doilea mandat, a arătat un sondaj la ieșirea de la urne, citat de Reuiters, potrivit mediafax.

Milanovic din partidul de opoziție social-democrat este pe cale să câștige alegerile prezidențiale de duminică cu 77,86% din voturi, potrivit sondajului la ieșirea de la urne difuzat de televiziunea de stat HRT.

Dragan Primorac, din Uniunea Democrată Croată (HDZ), aflată la guvernare, a obținut 22,14%, a arătat sondajul.

Aproximativ 3,8 milioane de persoane din țara membră a NATO și a Uniunii Europene au votat duminică în turul al doilea.

După anunțarea exit-poll-ului, Milanovic a scris „Mulțumesc” pe profilul său de Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri