Aproximativ 1,5 milioane de musulmani au început pelerinajul musulman anual Hajj în Arabia Saudită, neafectat de o busculadă care a avut loc în 2015, în care peste 2.000 de oameni şi-au pierdut viaţa. Noi măsuri mai stricte de securitate au fost introduse, incluzând brăţări de identitate, în tentativa de a se preveni repetarea dezastrului de anul trecut. Pelerinajul Hajj, la care vor fi absenţi zeci de mii de iranieni şiiţi din cauza tensiunilor care durează de mult timp cu Arabia Saudită sunnită, este considerat ca fiind una dintre cele mai mari adunări religioase din lume. După ritualurile preliminare de la Marea Moschee din Mecca, anterior în această săptămână, pelerinii se vor îndrepta sâmbătă cu autobuzul, trenul sau pe jos în temperaturi caniculare de 40 de grade Celsius către Mina, la aproximativ cinci kilometri către est, conform rador.
Milioane de oameni la pelerinajul din Arabia Saudită
București
10°C
Articole Similare

838
Războiul din Orientul Mijlociu lovește în economia americană: Resurse vitale pentru SUA se epuizează
838

45
Un turist riscă până la cinci ani de închisoare după o postare pe Instagram
45

104
A murit fostul prim-ministru francez Lionel Jospin
104

84
Anchetă pentru o presupusă infracţiune motivată de ură antisemită: Ambulanțe aparținând unei organizații evreiești, incendiate în Londra
84

2.143
Șoc politic în Franța: Fostul premier Francois Bayrou pierde primăria în propriul fief după 11 ani! Socialistul Marbot capitalizează furia electoratului
2.143

109
Imagini din satelit arată incendiile petroliere din Teheran au persistat mai multe zile
109

63
Racheta misiunii Artemis 2 a fost repusă pe rampa de lansare
63

3.014
VIDEO Incident tragic: Un avion a lovit un vehicul pe pista aeroportului LaGuardia - Piloții aeronavei au murit
3.014

178
Atac cu drone asupra Rusiei: Incendiu la un port petrolier din Marea Baltică
178

4.470
UE pare să fi căzut în capcana lui Viktor Orban: cum îi pot aduce criticile Bruxelles-ului victoria în alegeri
4.470

249
Atacuri în lanț în Cisiordania: coloniștii israelieni incendiază sate palestiniene
249

14.452
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
14.452

140
China promite comerţ mai echilibrat şi o deschidere mai mare a economiei, după un surplus comercial record
140
















Comentează