Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MILIOANE de români RISCĂ să aibă facturi mai mari la gaze de la 1 iulie. Care este MOTIVUL

newsonly.gr
gaze naturale

3,4 milioane de români riscă să aibă de la 1 iulie facturi mai mari la gaze întrucât furnizorii nu îi informează că au dreptul la renegociere, se arată într-o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).

Aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-și renegocia până la 1 iulie 2020 prețurile pe care le vor plăti după liberalizare, dar, până la ora actuală, doar 17% dintre furnizorii lor actuali le oferă această posibilitate.

Potrivit datelor centralizate de AEI, de-o parte, cei mai mulți dintre furnizori, mai exact peste 80%, nici măcar nu își informează clienții că vor trece într-o piață liberă, unde au posibilitatea de a-și negocia prețul gazelor, precizează Mediafax.ro.

De cealaltă parte, numai circa 5% dintre consumatorii casnici știu că la data de 1 iulie 2020 vor intra în piața liberă de gaze și un număr și mai mic dintre aceștia (aproximativ 3%) sunt la curent cu faptul că prețul nu va mai fi stabilit “de stat” și că ei trebuie să-l renegocieze împreună cu furnizorii lor.

Analiza AEI, realizată pe baza datelor site-urilor celor 35 de furnizori de gaze care vând către consumatorii casnici din piața reglementată ne arată că deși suntem cu 45 de zile înainte de liberalizare, furnizorii - în marea lor majoritate - nu își informează clienții că au opțiunea de a-și renegocia prețurile și nici nu le propun prețuri noi.

Citește și: STAREA DE ALERTĂ a trecut de Parlament: 20 de REGULI care îți vor afecta viața de zi cu zi, după 15 mai .

Mai exact, din datele prelucrate până în acest moment de Asociația Energia Inteligentă reiese că:

80% dintre furnizorii actuali nu și-au informat ”casnicii” că urmează să fie ”liberalizați”, prin anunțuri postate pe paginile lor de internet;

83% dintre furnizorii actuali nu au făcut oferte către consumatorii casnici de gaze pentru perioada când piața va fi liberalizată;

ofertele actuale propuse consumatorilor au prețuri egale sau mai mari cu până la 55% decât prețurile din contractele existente, în condițiile în care cotațiile hidrocarburilor au scăzut semnificativ, pe fondul crizei COVID-19;

ofertele actuale, pentru cei care au trecut printr-o primă ofertare și renegociere, au prețuri superioare prețurilor estimate de AEI ca fiind corecte și variază între un plus de 5,5% și 64,5% față de acestea, în funcție de regiune;

există oferte ”ciudate”, cu valabilitate exagerată, de exemplu, până în anul 2030.

„Aceste date ne arată cu 45 de zile înainte de liberalizarea pieței de gaze dezastrul în care se găsește procesul de pregătire a consumatorilor casnici. Avem în acest moment o dovadă clară a dezinteresului majorității furnizorilor față de clienții lor casnici și disprețul față de legislația în vigoare în România, dar și manifestarea siguranței că și pe viitor clienții lor vor fi numai ai lor. Problema cea mai mare este că legislația în vigoare (art. 4, Ordinul 27 al ANRE) le garantează că, de fapt, clienții vor accepta prețul pe care ei îl stabilesc, probabil fără nici măcar să-și dea seama că la 1 iulie 2020 are loc un eveniment care va schimba major viețile tuturor celor care sunt consumatori de gaze”, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

Procesul de liberalizare deschide calea apariției unor prețuri mari la consumatori casnici, care vor fi sesizate de clienți cel mai probabil abia în lunile de iarnă, când populația se va trezi că are de plătit facturi uriașe.

„Asociația le recomandă consumatorilor de gaze să ceară și apoi să analizeze cu mare atenție ofertele furnizorilor înainte de a le accepta. De asemenea, AEI solicită instituțiilor statului să se mobilizeze pentru a asigura prevenirea folosirii procesului de liberalizare a pieței de gaze de la 1 iulie 2020 ca mod de creștere a facturilor clienților casnici”, arată sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.