Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Milioanele din dividende plătite în Republica Moldova s-au scurs în offshore

vivatropical.com
panama offshore

Veniturile din investiții directe spre plată nerezidenților (debit) au constituit 303,74 mil. USD în anul 2020, fiind cu 22,2 la sută mai mari decât în anul 2019.

Din acestea, dividendele au constituit 179,60 mil. USD, dobânzile – 16,48 mil. USD, profiturile reinvestite – 107,66 mil. USD, arată datele Băncii Naționale a Moldovei, transmite presa din Republica Moldova.

În structura pe zone geografice a dividendelor spre plată aferente investițiilor directe, ponderea majoritară a fost deținută de Uniunea Europeană – 86,4 la sută din total în anul 2020.

Cele mai mari dividende au revenit investitorilor din Cipru – 47,38 mil. USD, în creștere cu 65,5 la sută comparativ cu anul 2019.

Pe categorii, cele mai multe dividende au fost achitate de companiile din domeniul informațiilor și comunicațiilor – 36,6 mil. USD, industria prelucrătoare – 34 mil. USD, producția e energie – 29,7 mil. USD, comerț 27,4 mil. USD, activități financiare și asigurări – 20,4 mil. USD, agricultură – 13,2 mil. USD.

În anul 2020, intrările de capital aferente investițiilor străine directe au constituit 390 mil. USD de două ori mai puțin față de 2019. Totodată, investitorii și-au scos din țară 238,3 mil. USD față de 316,7 mil. USD în 2019.

Conform indicatorilor statistici calculați după principiul direcțional, investițiile directe peste hotare ale rezidenților Republicii Moldova au înregistrat, în anul 2020, intrări nete de 1,49 mil. USD, compuse majoritar din participații la capitalul social al întreprinderilor afiliate din străinătate.

Investițiile directe în economia națională au înregistrat, pe parcursul anului 2020, intrări nete de capital în valoare de 123,18 mil. USD, din care venitului reinvestit i-au revenit 107,66 mil. USD.

Investițiile în capital social au înregistrat intrări nete în valoare de 66,06 mil. USD (intrări brute – 89,26 mil. USD, ieșiri brute – 23,20 mil. USD).

La alt capital intrările de 169,63 mil. USD consemnate de alte sectoare reprezintă trageri de împrumuturi de la investitorii străini direcți care au totalizat 126,59 mil. USD și rambursări, în sumă de 43,04 mil. USD, ale împrumuturilor acordate anterior de firmele-fiice rezidente investitorilor străini.

Ieșirile de alt capital în valoare totală de 220,17 mil. USD au rezultat din: rambursările, conform orarului, de împrumuturi contractate anterior de către agenții economici rezidenți de la investitori străini direcți, în sumă de 169,46 mil. USD și acordarea de împrumuturi investitorilor străini, în valoare de 50,71 mil. USD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.