Autorităţile palestiniene din Fâşia Gaza continuau marţi dimineaţa căutarea a cinci militanţi daţi dispăruţi după ce Israelul a distrus un tunel care făcea legătura între enclava palestiniană şi teritoriul israelian, transmite dpa, conform agerpres.ro
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, şapte militanţi au fost ucişi şi 12 răniţi recent atunci când Israelul a aruncat în aer un tunel.
Incidentul constituie cel mai grav atac israelian asupra unui tunel de la conflictul armat din 2014, ce a opus armata israeliană şi gruparea militantă palestiniană Hamas, cea care controlează Fâşia Gaza.
Printre victime s-au numărat doi combatanţi afiliaţi cu Hamas şi cinci membri ai Jihadului Islamic, o grupare militantă palestiniană mai mică din Gaza.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat luni că armata a distrus un 'tunel terorist' pe partea israeliană a limitei administrative cu Fâşia Gaza şi că organizaţia Hamas este responsabilă pentru 'încălcarea suveranităţii israeliene'.
În timpul conflictului din 2014, Hamas a folosit o reţea de tuneluri pentru a depozita arme, a se ascunde de bombardamentele israeliene şi a lansa atacuri contra Israelului.
Militanți palestinieni, dați dispăruți în Fâșia Gaza
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

394
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
394

955
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
955

2.673
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
2.673

816
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
816

699
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
699

39
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
39

2.835
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.835

2.830
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.830

127
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
127

1.671
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.671

108
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
108

4.175
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.175

71
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
71
















Comentează