Miliţiile kurde din Siria, pe care Turcia le consideră 'teroriste', trebuie excluse din acordul de încetare a focului care urmează să intre în vigoare pe 27 februarie în Siria, la fel ca jihadiştii grupării Stat Islamic (SI) şi Frontului Al-Nosra, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
'La fel ca Statul Islamic şi Al-Nosra, PYD (Partidul Uniunea Democratică, principala organizaţie kurdă din Siria) şi YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului, aripa sa armată), care sunt tot organizaţii teroriste, trebuie excluse din armistiţiu", a declarat Erdogan într-un discurs la palatul său din Ankara.
Totodată, Erdogan a afirmat că Turcia este îngrijorată de faptul că planul SUA-Rusia care vizează oprirea luptelor din Siria va oferi un avantaj forţelor guvernamentale şi susţinătorilor acestora, relatează Reuters.
Erdogan a afirmat că Turcia a salutat eforturile pentru o încetare a focului în principiu, însă el a acuzat Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, ONU, Iranul şi Rusia că acţionează în mod scandalos permiţând direct sau indirect forţelor preşedintelui Bashar al-Assad să ucidă civili.
Într-un discurs televizat, Erdogan a descris ca fiind o "mare minciună" ideea că miliţia kurdă siriană YPG, care este considerată o forţă insurgentă ostilă de Ankara, oferă sprijin în Siria pentru că luptă împotriva Statului Islamic.AGERPRES
Miliţiile kurde din Siria trebuie excluse din acordul de încetare a focului (Erdogan)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează