Millennium Building Development cere Primarului General discuţie tripartită pe tema Cathedral Plaza

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 21-09-2016

Actualizat: 21-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Millennium Building Development, dezvoltatorul Cathedral Plaza, dezavuează modul în care Arhiepiscopia Romano-Catolică continuă să pună presiune pe justiție, prin manipularea credincioșilor, cu doar o zi înainte de un termen important în justiție.

Înțelegem că reprezentanții ARCB vor fi primiți luni, 26 septembrie 2016, ora 15.00, la o întâlnire la Primăria Capitalei. Pe această cale, solicităm Primarului General, Gabriela Vrânceanu-Firea, audierea tuturor părților implicate în acest conflict de vecinătate.

Precizăm că Millenium Building Development a cerut de nenumărate ori Primăriei, inițierea unor astfel de discuții tripartite, iar de curând a solicitat chiar d-nei Primar Firea o audiență pentru prezentarea poziției proprietarului clădirii, solicitare care până în prezent a rămas fără răspuns.

Considerăm, așadar, că este un moment potrivit pentru un asemenea dialog.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri