Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Milorad Dodik, liderul din Serbia, face declarații cu privire la proclamarea independenței Republicii Srpska

https://blacknews.ro/liderul-sarb-bosniac-milorad-dodik-a-fost-spitalizat/
milorad dodik

Liderul sârb bosniac Milorad Dodik i-a comunicat vineri aliatului său, Serbia, că ia în considerare serios să declare independenţa Republicii Srpska de restul Bosniei şi Herţegovinei (BiH) dacă nu se rezolvă o dispută cu privire la legea proprietăţii, informează Reuters, citat de Agerpres.

Naţionalismul sârb dur şi poziţia pro-rusă a lui Dodik au stârnit îngrijorarea că BiH s-ar putea fractura din nou după linii etnice, la o generaţie după un războiu devastator.

"Ne gândim în cei mai serioşi termeni să luăm o decizie de declarare a independenţei şi de separare a Republicii Srpska, dacă nu se rezolvă problema proprietăţii", a spus Dodik.

Conform Constituţiei, parlamentul naţional trebuie să adopte o lege a proprietăţii care ar fi valabilă pe întreg teritoriul BiH , dar Milorad Dodik, care este preşedintele Republicii Sârbe, susţine că legea privează regiunea sârbă de dreptul asupra pământului, râurilor şi pădurilor sale.

Serbia - care a fost un aliat al sârbilor bosniaci în timpul războiului - consideră că acordul de pace care a pus capăt războiului este crucial pentru funcţionarea ţării, a declarat într-o conferinţă de presă comună cu Dodik preşedintele sârb Aleksandar Vucic."Vom sprijini întotdeauna orice lucru asupra căruia toate cele trei popoare constitutive sunt de acord", a spus Vucic, referindu-se la sârbii ortodocşi din Bosnia, croaţii catolici şi bosniacii musulmani.

Acordurile de pace de la Dayton din 1995

Acestea au pus capăt unui război, care a durat aproape patru ani şi în care au murit aproximativ 100.000 de persoane, prin împărţirea ţării în două regiuni autonome: Republica Sârbă dominată de sârbi şi Federaţia împărţită de bosniaci şi croaţi, ambele entităţi legate de un guvern central slab.

"Cred că preşedintele (Vucic) a înţeles mesajul nostru foarte clar şi că Serbia, în calitate de garant al acordului de pace de la Dayton, trebuie să ţină cont de toate detaliile care sunt importante pentru păstrarea acestui acord", a spus Dodik.

În cei 25 de ani la putere, ca preşedinte sau premier, Dodik a acţionat pentru a întări autonomia regiunii sârbe. Parlamentul regional a adoptat, în decembrie, pentru a doua oară, o lege privind proprietăţile imobile ce proclamă Republica Sârbă drept proprietar unic al râurilor, pădurilor şi terenurilor agricole de pe teritoriul său. Instanţa supremă din BiH a abrogat legea de două ori. Experţii în drept spun că problema nu este legea, ci faptul că regiunea nu are prerogativele de a adopta o lege, care trebuie adoptată de parlamentul naţional.

Luna trecută, Milorad Dodik a ordonat ca oficialii sârbi să oprească toate contactele şi comunicarea cu ambasadorii SUA şi Marii Britanii acreditaţi în BiH, după ce aceştia i-au criticat discursurile inflamatorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.