Minaur Baia Mare a încasat-o în Ucraina. Campioana României a pierdut la Zaporoje în Liga Campionilor. A fost 25-23 pentru Motor, chiar dacă românii au avut un gol avantaj la pauză.
Campioana României a pierdut un meci în care a fost condusă de la un capăt la altul, deși pe final a avut o șansă de a smulge egalul.
Ivan Karacic, cu 8 goluri, a fost cel mai bun marcator al lui Minaur. Pentru campioana României au mai înscris Tamas Ivancsik 4, Alexandru Sabou 3, Vladislav Ostroușko 3, Uros Vilovski 2, Marius Sadoveac 2, Albert Cristescu 1.
În clasamentul Grupei D din Liga Campionilor, pe primul loc se află Motor Zaporoje, cu 12 puncte (8 jocuri), urmată de Skjern Handbold, 9 p (7 j), Kadetten Schaffhausen, 9 p (8 j), HCM Minaur Baia Mare, 9 p (8 j), Metalurg, 4 p (8 j), Elverum Handball Herrer, 3 p (7 j). Doar primele două clasate se califică în play-off.
Penultimul joc din grupă al băimărenilor va avea loc pe 29 noiembrie, acasă, cu Elverum Handball Herrer.
Comentează