Alți 14 români au părăsit Sudanul împreună cu doi membri de familie. Majoritatea acestora, respectiv 15, au juns în Egipt, cu excepția unei singure persoane. Ministerul român de Externe a anunțat că va acorda sprijinul necesar pentru a aducerea în România nouă cetățeni români și a unui membru de familie, scrie Rador.
Dintre cele 15 persoane amintite, restul grupului, patru cetățeni români și un membru de familie au informat că doresc să rămână în Egipt. Totodată, cu sprijinul Ambasadei României la Riad și al Ambasadei Arabiei Saudite în Sudan, un alt cetățean român a părăsit teritoriul sudanez cu destinația Arabia Saudită.
Potrivit datelor deținute de Ambasada României la Addis Abeba, în Sudan se mai află încă șapte cetățeni români și trei membri de familie care au solicitat sprijin în vederea evacuării. Amintim că, în urma izbucnirii unui conflict armat în Sudan, alerta de călătorie în această țară a fost ridicată la gradul opt din nouă, iar cetățenilor români li se recomandă să părăsească imediat teritoriul respectiv.
Comentează