Ministerul britanic al Apărării anunţă că printre cei patru neo-nazişti arestaţi se numără şi militari

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-09-2017

Actualizat: 05-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Ministerul Apărării din Marea Britanie a anunţat că printre cei patru membri ai grupării neo-naziste National Action (Acţiune Naţională), arestaţi marţi sub bănuiala că intenţionau să comită atacuri teroriste, se numără şi militari, relatează AFP. 'Suntem în măsură să confirmăm că mai mulţi membri ai armatei au fost arestaţi de poliţie', a afirmat ministerul într-un comunicat fără a preciza numărul acestora.

Ancheta, care abia este la început, a fost încredinţată poliţiei, a afirmat ministerul. Cei patru bărbaţi bănuiţi că intenţionau să comită atacuri teroriste pe teritoriul Marii Britanii aparţin grupării neo-naziste National Action (Acţiune Naţională), care a fost interzisă în decembrie 2016 în virtutea legislaţiei antiteroriste britanice. Cei patru suspecţi au vârste cuprinse între 22 şi 32 de ani, potrivit poliţiei, care nu le-a dezvăluit identitatea. Ei locuiau în regiuni diferite din Marea Britanie: Birmingham, Powys (Ţara Galilor), Ipswich şi Northampton. Percheziţii au avut loc la domiciliile celor patru bărbaţi.

În decembrie anul trecut, ministrul de interne Amber Rudd a calificat organizaţia National Action drept 'rasistă, antisemită şi homofobă care incită la ură, glorifică violenţa şi promovează o ideologie dezgustătoare' şi nu îşi are locul în Marea Britanie, conform Agerpres. Potrivit estimărilor iniţiativei antifasciste 'Hope Not Hate', în decembrie anul trecut National Action avea mai puţin de 100 de membri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri