Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Comunicațiilorva promova Strategia în domeniul comerţului electronic, până la sfârşitul anului

arhiva personala
Alexandru Petrescu

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) va promova până la sfârşitul anului 2019 Strategia în domeniul comerţului electronic prin Hotărâre de Guvern, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu potrivit Agerpres

"Am adoptat prima propunere de politică publică elaborată în domeniul comerţului electronic care îşi propune să contribuie la dezvoltarea economică şi creşterea competitivităţii generale a României, document care a constituit rezultatul unui proiect al MCSI finanţat din fonduri europene, cu o valoare de circa 3,8 milioane de lei, din care 3,1 milioane de lei din fonduri europene. Comerţul electronic este un domeniu în plină ascensiune la nivel global şi european cu vânzări la nivelul Europei, în 2017, de peste 534 miliarde de euro şi cu estimări de peste 600 de miliarde de euro, în 2018, statele Europei de vest având 70% din aceste valori. În România, doar 7% dintre IMM-uri îşi comercializează produsele şi serviciile online şi doar 23% dintre români utilizatori de internet au cumpărat online. Media Uniunii Europene este de 67%. Pe baza politicii publice elaborate, MCSI va promova până la sfârşitul anului 2019, strategia în domeniul comerţului electronic prin Hotărâre de Guvern asigurând astfel cadrul pentru implementarea măsurilor prevăzute în planul de acţiuni aferent politicii publice care poate fi deja consultată pe site-ul MCSI", a subliniat Petrescu.

Pe de altă parte, ministrul de resort a anunţat stadiul proiectului prin care IMM-urile care activează în domeniul digital au primit finanţare pentru dezvoltarea de produse şi servicii în domeniu.

"MCSI a demarat eforturi în direcţia creşterii finanţării IMM-urilor care activează în domeniul nostru, ale căror produse şi servicii adoptate de către utilizatori să ducă, pe termen mediu, la creşterea competitivităţii în toate sectoarele de activitate. Prin urmare, au fost lansate două apeluri de proiecte cu o valoare totală a finanţării din Fondul European de Dezvoltare Regională de 75 de milioane de euro. Din primul apel de proiecte sunt implementate astăzi 109 proiecte cu o valoare a finanţării nerambursabile solicitate de circa 60 de milioane de euro. Efectele acestor finanţări constau în crearea a peste 140 de aplicaţii, servicii tech inovative cu aplicabilitate în toate sectoarele economice. În subsidiar efectul acestor acţiuni este atragerea, angajarea şi menţinerea forţei de muncă specializate în sectorul digital. Din al doilea apel de proiecte, lansat în 30 ianuarie 2019 şi cu termen de închidere 29 aprilie 2019, au fost depuse până în data de azi 85 de proiecte, cu valoarea sumei nerambursabile solicitate de aproximativ 181 de milioane de euro. Bugetul alocat schemei este de 100 de milioane de euro. Beneficiarii eligibili sunt IMM-urile cu profil TIC care dezvoltă produse ale societăţii informaţionale, finanţarea maximă pe proiect fiind de 3,5 milioane de euro", a spus demnitarul.

Potrivit ministrului Comunicaţiilor, în această perioadă se află în curs de semnare contractul de finanţare pentru un proiect care vizează furnizarea de servicii electronice dezvoltat la nivelul Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

"Este în curs de semnare contractul de finanţare pentru un alt proiect cu impact pentru cetăţeni, respectiv: hub-uri de servicii, moduri de furnizare de servicii electronice dezvoltat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne având ca obiectiv consolidarea, securizarea şi creşterea disponibilităţii accesului la serviciile, informaţiile, datele pe care structurile MAI le oferă cetăţenilor, mediului guvernamental şi mediului privat, respectiv aplicaţiile pentru eliberarea documentelor şi plata online a taxelor aferente în vederea obţinerii a patru documente extrem de necesare vieţii şi activităţii noastre de zi cu zi şi aici mă refer la: cartea de identitate, permisul de conducere, paşaportul şi înmatricularea auto", a precizat Alexandru Petrescu.

Acesta a adăugat că perioada de implementare a proiectului va fi de 36 de luni de la data semnării contractului de finanţare, iar valoarea totală se ridică la 90 de milioane de lei, din care 85% sunt fonduri europene, în timp ce momentul efectiv al semnării este luna mai 2019

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.