Ministerul Culturii susţine iniţiativa ambasadei Israelului de a numi o stradă din Bucureşti după actriţa Lea Koenig

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 04-02-2021

Actualizat: 04-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a transmis joi, într-un mesaj publicat pe Facebook, că instituţia pe care o conduce susţine iniţiativa ambasadei Israelului de a numi o stradă din Bucureşti după actriţa de teatru Lea Koenig, relatează News.ro.

Gheorghiu a anunţat că joi a avut o întâlnire cu ambasadorul israelian David Saranga, „o oportunitate de a discuta câteva subiecte de interes pentru comunităţile noastre şi de a gândi proiecte de viitor”.

El a precizat că au discutat despre cimitirul evreiesc din Siret, care datează din secolul al XVI-lea şi care reprezintă „o bună dovadă a legăturilor vechi dintre comunitatea evreiască şi cea românească”.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Ministrul a adăugat: „Ambasada Israelului doreşte să o invite pe cea mai mare actriţă de teatru din Israel, Lea Koenig, în România. Născută în Polonia, aceasta a emigrat în România unde a studiat teatrul la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, făcându-şi debutul la Teatrul Evreiesc de Stat. Ministerul Culturii salută şi susţine iniţiativa Ambasadei de a numi o stradă din Bucureşti după această mare actriţă”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri