Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Educației, prima reacție după anunțul privind greva profesorilor: Sunt convinsă că o să fie găsite soluții

Inquam Photos / Octav Ganea
Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a început negocierile cu reprezentanții sindicatelor, după ce aceștia au anunțat începutul grevei în sistemul de educație.

“Noi am discutat împreună cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ, pe 9 mai am avut şi o întâlnire cu toţi liderii la Ministerul Educaţiei. Ne-au prezentat revendicările. Ministerul Educaţiei a colaborat cu federaţiile şi a lucrat împreună cu ele la o grilă pentru viitoarea lege a salarizării, o grilă care să se aplice sectorului învăţământ, am şi transmis-o către Ministerul Muncii, pentru a se putea începe discuţiile cu fiecare sector în parte, în vederea realizării unui draft de lege a salarizării unitare. Noi susţinem o salarizare decentă şi motivantă pentru toate cadrele didactice, însă considerăm că dialogul este soluţia pentru această chestiune. Ştim că legea salarizării este şi jalon în PNNR. Sunt convinsă că se va avansa pe acest subiect şi nu cred că ar trebui pusă în pericol în niciun fel structura anului şcolar sau procesul educaţional”, a afirmat Ligia Deca.

Îngheţarea anului şcolar?

“Eu sunt convinsă că va exista un dialog constructiv. Noi vom face toate eforturile şi, din punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, noi vom lupta atât pentru o salarizare decentă, cât şi pentru ca anul şcolar să se desfăşoare în condiţii optime şi să finalizeze aşa cum e structura prevăzută”, a precizat ministrul Educaţiei.

Întrebată când ar putea creşte salariilor profesorilor, Ligia Deca a răspuns: “Aceasta este o decizie pe care coaliţia de guvernare trebuie să o ia în dialog cu reprezentanţii federaţiilor sindicale. Înţeleg că deja au fost discuţii vis-a-vis de posibile întâlniri în zilele următoare. Noi suntem la dispoziţia Guvernului pentru a oferi toate detaliile care ţin de finanţare, impact bugetar şi aşa mai departe. Sunt convinsă că se vor găsi soluţii”.

Ligia Deca a mai fost întrebată ce poate face Ministerul Educaţiei pentru a-i mulţumi pe profesori şi de sindicaliştii din învăţământ.

“Astăzi am semnat ordinul de ministru privind componenţa echipei de negociere a contractului colectiv de muncă. Federaţiile sindicale mi-au solicitat, conform legii, demararea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă în învăţământ. Am semnat acest ordin de ministru chiar astăzi şi vom invita în zilele următoare reprezentanţii federaţiilor sindicale pentru a demara discuţiile pe această componentă. Contractul colectiv de muncă are prevederile specifice sectorului învăţământ şi suntem convinşi că prin dialog cu reprezentanţii federaţiilor sindicale vom găsi cele mai bune formule. De altfel, aceasta era şi principala revendicare pe care federaţiile o aveau faţă de Ministerul Educaţiei, să demarăm această discuţie. Mai sunt şi alte chestiuni care ţin de sporuri, de măriri punctuale, de ore suplimentare numai că aceste chestiuni sunt stabilite prin acte normative la nivelul Guvernului, hotărâri de Guvern şi trebuie iniţiate eventuale modificări de către Ministerul Finanţelor. Suntem în dialog cu toţi partenerii noştri şi instituţional şi cu partenerii din zona federaţiilor sindicale pentru a identifica soluţii la revendicări”, a declarat Ligia Deca.

Salariu motivant. Ce spune ministrul?

Ea a mai fost întrebată ce salariu crede că ar trebui să aibă un profesor pentru a putea fi motivat.

“În aceste grile pe care le-am şi transmis Ministerului Muncii, am plecat de la principiul că întreaga grilă din învăţământ pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie. Asta înseamnă, per ansamblu, o creştere în medie de 60 la sută pentru cadrele didactice, cu o reaşezare a anumitor poziţii. De exemplu, directorii de şcoală să aibă un salariu motivant, corespunzător cu responsabilităţile pe care şi le asumă şi cu rolul lor hotărâtor în succesul procesului educaţional. Plecând de la aceste principii, sigur că pe fiecare funcţie didactică şi grad putem să găsim salariul motivant. Din punctul nostru de vedere, aceasta este soluţia. Sigur că înţelegem că pot fi constrângeri bugetare, de aceea am şi spus că suntem gata să ne aşezăm la masa dialogului cu celelalte ministere care au un cuvânt de spus: Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi, sigur, cu federaţiile sindicale”, a mai explicat Ligia Deca, relatează News.ro.

Context

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00. Totodată, sindicaliştii au afirmat că examenele naţionale ”ar putea fi bulversate”. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli. Sindicaliştii fac apel la părinţi să nu trimită copiii la şcoală de luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.