Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,1 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni, una de obligaţiuni de stat şi una de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres.
Astfel, MF a atras 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat, cu o maturitate reziduală la 39 de luni, la un randament mediu de 7,70% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,045 miliarde lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
De asemenea, ministerul a atras 600 milioane lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, cu o maturitate reziduală la 5 luni, la un randament mediu de 6,65% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,255 miliarde de lei.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.































Comentează