Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna mai 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,065 miliarde de lei, din care 500 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 465 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, relatează agerpres.
Suma este cu 115 milioane de lei mai mare faţă de cea programată pentru luna aprilie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 14 mai este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 500 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 17 mai 2021.
De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (465 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 500 de milioane lei (cinci emisiuni), 400 de milioane lei (o emisiune) şi 200 milioane lei (o emisiune).
Ministerul Finanţelor a programat pentru mai împrumuturi de peste 4 miliarde de lei de la bănci
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

288
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
288

6
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
6

786
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
786

10
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
10

53
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
53

20
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
20

1.270
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.270

36
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
36

89
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
89

1.814
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.814

27
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
27

40
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
40

35
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
35
















Comentează