Ministerul Finanțelor lansează între 5 și 12 decembrie ultima ediție Fidelis din 2025, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la titlurile în lei și de până la 6,20% la cele în euro. Programul include și o tranșă specială pentru donatorii de sânge, cu cea mai ridicată dobândă din ofertă.
Ministerul Finanțelor a anunțat deschiderea perioadei de subscriere pentru ultima ediție Fidelis din acest an, desfășurată între 5 și 12 decembrie. Titlurile de stat oferă dobânzi de până la 7,55% în lei și 6,20% în euro, iar veniturile aferente rămân neimpozabile, scrie Mediafax.
Pot subscrie persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani.
Titluri de stat în lei:
7,55% - tranșa specială dedicată donatorilor de sânge, cu scadență la 2 ani
7,50% - scadența la 6 ani
7,10% - scadența la 4 ani
6,55% - scadența la 2 ani
Titluri de stat în euro:
6,20% - scadența la 10 ani
4,75% - scadența la 5 ani
3,75% - scadența la 3 ani
Tranșa specială pentru donatorii de sânge oferă cea mai mare dobândă, de 7,55%, cu scadență la 2 ani, un prag minim de subscriere redus la 500 de lei și un plafon maxim de 100.000 de lei. Sunt eligibili cei care au donat sânge începând cu 1 iulie 2025.
Subscrierea se poate realiza prin intermediul băncilor partenere.






























Comentează