Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a adresat miercuri Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de a declanşa verificări pentru a se stabili dacă recentele declaraţii ale unor lideri ai unui partid politic aduc atingere independenţei justiţiei, informează MJ .
"În condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a autosesizat încă în urma atacurilor lansate de PNL la adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am considerat că este de datoria mea, în calitate de membru de drept al CSM, să cer Consiliului să verifice dacă prin declaraţiile şi atacurile lansate nu a fost încălcată independenţa justiţiei", afirmă ministrul, conform comunicatului citat.
El spune că, "în mod repetat, indiferent despre ce persoană sau partid era vorba", a solicitat oamenilor politici "să se abţină de la a comenta deciziile magistraţilor şi, mai ales, de la a lansa atacuri personale la adresa procurorilor şi judecătorilor".
"Consider că această campanie de presiune la adresa magistraţilor este inadmisibilă mai ales în condiţiile în care se cere în mod public intervenţia într-o cauză aflată pe rol, lucru absolut ilegal în orice stat democratic. Demn de remarcat este că acest atac, pornit de la un lider local al PNL, a fost continuat de un deputat aparţinând acestui partid, ceea ce face ca această presiune asupra justiţiei să se considere şi într-o încălcare a principiul separării puterilor în stat", apreciază ministrul Cazanciuc.
Potrivit acestuia, "modul în care lideri ai PNL privesc actul de justiţie şi independenţa magistraţilor, făcând presiuni asupra procurorului general pentru a schimba o decizie a unui procuror de caz, denotă nu numai necunoaşterea principiilor constituţionale şi legale care guvernează justiţia din România, dar şi o mentalitate periculoasă conform căreia actul de justiţie trebuie să se subordoneze intereselor politice ale PNL".
"Separarea puterilor în stat, independenţa justiţiei, supremaţia legii sunt principii pe care toţi cetăţenii României trebuie să le respecte, chiar şi reprezentanţii PNL. În aceste condiţii, lansez un nou apel la toţi oamenii politici să se abţină să comenteze deciziile magistraţilor şi le reamintesc că Legea prevede căi şi mecanisme pe care o persoană care se consideră nemulţumită de decizia unui procuror sau judecător le poate urma", declară ministrul Justiţiei, citat în comunicat.
Liderul PNL a acuzat că ”Guvernul nu a respectat legea privind organizarea la termen a alegerilor parţiale locale şi parlamentare şi le-a blocat în mod intenţionat, procurorii de la Parchetul General, condus de Tiberiu Niţu, au decis să nu înceapă urmărirea penală a premierului Victor Ponta, împotriva căruia, în numele PNL Cluj, am depus, la începutul anului, o plângere penală pentru abuz în serviciu", spune Mihai Seplecan, preşedintele CJ Cluj, copreşedinte executiv PNL Cluj
PNL, prin intermediul deputatului Radu Zlati, solicită CSM să verifice cum este posibil ca, deşi trei instanţe judecătoreşti au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz şi procurorul şef de secţie de la Parchetul General) să dea şi apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a şefului Guvernului, vinovat de încălcarea fragrantă a legii. Este vorba despre plângerea penală făcute la adresa premierului de către PNL Cluj, plângere penală pentru abuz în serviciu, cauzată de faptul că nu au fost organizate de către Guvern alegeri pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj, în termenul prevăzut de lege.