Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit joi cu ambasadorul Olandei în România, Stella Ronner Grubačić, cei doi discutând, printre altele, despre continuarea colaborării dintre cele două state în materie judiciară, în special pe linia consolidării progreselor în sistemul judiciar.
Potrivit unui comunicat al MJ, în cursul zilei de joi Tudorel Toader şi secretarul de stat Marieta Safta au avut o întrevedere la sediul ministerului cu ambasadorul Olandei în România. "În cadrul întâlnirii a fost reliefată dorinţa comună de continuare a colaborării dintre cele două state în materie judiciară, în special pe linia consolidării progreselor în sistemul judiciar şi a recuperării prejudiciilor rezultate în urma săvârşirii de infracţiuni, inclusiv prin iniţierea unor proiecte bilaterale", se precizează în comunicat.
În acest context, arată sursa citată, a fost subliniată contribuţia părţii olandeze la orientarea alegerii modelului instituţional al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), în legătură cu care există interesul de a furniza expertiză olandeză prin intermediul unor schimburi de experienţă între profesionişti.
Potrivit MJ, cu această ocazie partea română a prezentat evoluţiile înregistrate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea ANABI, exprimând susţinere pentru operaţionalizarea deplină a acesteia, privită în context naţional şi european. Totodată, discuţiile au mai purtat şi asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare, partea olandeză informând despre înregistrarea evoluţiilor naţionale în legătură cu domeniile monitorizate la nivel european, exprimându-şi totodată susţinerea eforturilor României pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
Comentează