Ministerul Sănătății a demarat o anchetă după moartea nepoatei cosmonautului Dumitru Prunariu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-08-2015

Actualizat: 11-08-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Informaţii revoltătoare ies la iveală în cazul morţii nepoatei lui Dumitru Prunariu. Fata a fost consultată şi diagnosticată greşit de un medic de pe o ambulanţă privată, care a stabilit că ar avea enterocolită. Ministerul Sănătății a demarat o anchetă după moartea nepoatei cosmonautului Dumitru Prunariu. Copilul a fost plecat cu familia într-o tabără pe Dunăre și apoi câteva zile la Mamaia. La întoarcerea acasă, fetița a acuzat că se simte rău.

Părinții săi au sunat la 112, iar la domiciliu a ajuns un echipaj cu medici, o ambulanță privată care i-a acordat primul ajutor, stabilind și un diagnostic – enterocolită clasică și meningită.

I-a fost administrat un tratament, după care a părăsit locuința. Fetița s-a simțit în continuare rău, moment în care părinții au dus-o la Institutul Matei Balș, unde doctorii au descoperit că avea meningită, dar la scurt timp a murit.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au început să facă verificări din cauză că medicul care s-ar fi deplasat la domiciliu nu a transportat pacientul la spital, dar l-ar fi și diagnosticat greșit.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri