DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Sănătății, anunț de ultimă oră: DSP nu a identificat niciun focar de enteroviroză în școlile din București

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat că în urma controalelor Direcției de Sănătătate Publică București în două creșe și o școală, dispuse ca urmare a unor sesizări privind apariția unor suspiciuni de îmbolnăvire cu enterovirus, nu s-a identificat niciun focar, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Digi 24 pe făraș! Amenda uriașă primită din partea CNA

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat, vineri, că echipele Direcției de Sănătătate Publică a Capitalei nu au identificat focare de enterocolite sau enteroviroze în niciuna din cele trei unități școlare în care au fost dispuse controale.

„Urmarea sesizărilor primite privind apariția unor suspiciuni de îmbolnăvire cu enterovirus a elevilor din Municipiul București, specialiști din cadrul DSPMB s-au deplasat în perioada 25- 26 septembrie 2019, în 3 unități de învățământ (două creșe și o școală primară) pentru evaluarea situației. Reprezentanții DSPMB București nu au identificat focare de enterocolite/ enteroviroze în unitățile școlare”, se arată în informare.

Reprezentanții DSP au făcut însă mai multe recomandări unităților școlare în cauză: să se efectueze curățenia și dezinfecția spațiilor de învățământ, a suprafețelor de lucru și aerisirea sălilor de clasă, copiii absenți trei zile consecutiv să revină în colectivitate cu aviz epidemiologic eliberat de medic specialist, să fie efectuat triajului epidemiologic la intrarea în colectivitate, iar acțiunea să se consemneze în registrul de triaj epidemiologic.

Citește și: De ce a încercat Dan Barna să ascundă salariul soției? Suma este impresionantă

Totodată, specialiștii au recomandat monitorizarea și raportarea către DSPMB a cazurilor nou apărute cu afecțiuni digestive sau repiratorii.

Este recomandat și ca la intrările unităților de învățământ să fie amplasate covorașe îmbibate cu soluție clorigenă, dar și ca elevii să fie reinstruiți cu privire la spălatul mâinilor, mai ales după folosirea toaletei cât și înainte de a mânca.

De la începutul anului școlar și până în prezent, în municipiul București au fost raportate, de către spitalele de boli infecțioase și spitalele de pediatrie, un număr de 45 cazuri de gastroenterocolite/enterocolite la copiii din colectivități, din care 23 de cazuri în grădinițe, potrivit datelor aceleiași informări.

DSP va continua verificările și în alte unități de învățământ din Capitală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.