DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministerul Sănătăţii anunţă că un copil care a intrat în legătură cu cel suspect de meningită care a murit a fost internat în spital cu febră şi otită

www.agerpres.ro
ministerul sănătății

Toate persoanele care au intrat în contact cu copilul de patru ani suspect de meningită care a murit la Motru au fost identificate, fiind luate în evidenţă de către medicii de familie, iar imobilele în care locuiesc şi Unitatea Primiri Urgenţe a spitalului au fost dezinfectate, a anunţat, joi seară, Ministerul Sănătăţii. Dintre contacţi, un copil ajuns la spital cu febră şi otită, fiind internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi seară, că după decesul copilului de patru ani suspectat de meningită, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a efectuat o anchetă epidemiologică preliminară, în cadrul căreia au fost stabiliţi contacţii din cadrul familiei, spitalului şi colectivităţii frecventate de copil.

”În urma acestei anchete, contacţii identificaţi au fost direcţionaţi în suprevegherea medicilor de familie care au fost instruiţi despre modul în care trebuie instituită chimioprofilaxia în astfel de situaţii. De asemenea, s-au dispus măsurile igienico-sanitare care se impun în acest caz, respectiv dezinfecţia Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Motru şi a tuturor imobilelor în care au fost indentificaţi contacţii”, anunţă reprezentanţii Ministerului.

Potrivit acestora, unul dintre contacţi, un copil care s-a prezentat la Spitalul Motru cu febră şi otită, a fost internat în izolatorul spitalului, după care a fost transferat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Ministerul Sănătăţii a dispus DSP Gorj să monitorizeze permanent starea de sănătate a tuturor contacţilor identificaţi şi anunţă că în vederea stabilirii cu certitudine a diagnosticului în cazul copilului decedat, vor fi recoltate probe biologice care vor fi analizate la Institutul Cantacuzino.

Un copil de patru ani din municipiul Motru, judetul Gorj, a decedat la spital, fiind suspect de meningită, iar reprezentanţii spitalului au închis imediat secţia de Primiri Urgenţe pentru a o dezinfecta.

”Copilul avea patru ani şi a venit la Urgenţă în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie acută, febră, dureri de cap, purpură. La scurt timp a intrat în stop cardio respirator, iar medicii i-au aplicat manevre de resuscitare, însă în zadar. Avem ca suspiciune de diagnostic o infecţie cu meningococ, dar aşteptăm confirmarea. Am luat măsurile să prevenim şi apariţia altor cazuri”, a declarat medicul Alin Cristian Efrim.

Potrivit sursei citate, s-a dispus o dezinfecţie generală a unităţii medicale.

Decesul copilului de patru ani a avut loc la ora 6.35, joi dimineaţa. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost dus la IML pentru autopsie, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.