Circulația fără centura de siguranță este permisă pentru oamenii bolnavi. Ministerul Sănătății extinde lista afecțiunilor care permit acest lucru

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-10-2025 02:16

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Ministerul Sănătății a extins oficial lista bolilor care permit scutirea de la purtarea centurii de siguranță în autoturisme. Potrivit unui nou ordin publicat recent în Monitorul Oficial, persoanele care au trecut prin intervenții chirurgicale de stomizare se pot deplasa fără centură, temporar sau permanent, în funcție de recomandarea medicală.

Modificarea a fost introdusă prin Ordinul MS nr. 1.226/2025, care completează un act normativ mai vechi (Ordinul 1.246/2007), ce stabilea deja o serie de afecțiuni pentru care purtarea centurii nu este recomandată din motive medicale.

Decizia vine în sprijinul pacienților care, în urma intervenției chirurgicale, pot resimți dureri sau disconfort la aplicarea centurii, ori riscă apariția unor complicații postoperatorii.

Ce este stomizarea?

Stomizarea este o procedură medicală prin care se creează o deschidere la nivelul abdomenului pentru eliminarea fecalelor sau a urinei, în situațiile în care funcționarea normală a organelor este afectată. Recuperarea în urma unei astfel de intervenții poate fi dificilă, iar purtarea centurii de siguranță poate deveni imposibilă sau periculoasă pentru pacient.

Alte afecțiuni care permit scutirea de la purtarea centurii

centura sofer

  • boli oncologice abdominale sau hematologice (leucemii, limfoame, mielom multiplu);

  • sindroame hemoragipare;

  • ciroză hepatică cu ascită în stadiu avansat;

  • intervenții toracice recente (precum toracotomie sau sternotomie);

  • montarea recentă a unui stimulator cardiac (pacemaker);

  • afecțiuni acute ale sânului;

  • obezitate severă care face imposibilă prinderea centurii.

Pentru a beneficia de această excepție, este necesar un certificat medical eliberat de medicul specialist, care atestă imposibilitatea purtării centurii.

Codul Rutier prevede și alte situații în care nu este obligatorie purtarea centurii: șoferii care efectuează manevre de mers înapoi, femeile însărcinate în ultimul trimestru, instructorii auto în timpul lecțiilor practice, examinatorii din cadrul autorităților competente sau taximetriștii aflați în timpul curselor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri