Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministerul Turismului dă startul selecţiei naţionale a satelor turistice care aspiră la titlul Best Tourism Villages - România va trimite 8 propuneri

www.prefecturaconstanta.ro
Ministerul Turismului

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) anunţă, vineri, că dă startul selecţiei naţionale a satelor turistice care aspiră la titlul ”Best Tourism Villages”! România va trimite 8 propuneri în competiţia Organizaţiei Mondiale a Turismului, localităţile urmând a concura cu altele din întreaga lume, potrivit news.ro.

”Iniţiativa este premergătoare desfăşurării celei de-a treia ediţii a competiţiei internaţionale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), prin intermediul căreia, anual, sunt identificate exemple remarcabile de destinaţii rurale”, a transmis, vineri, MAT, într-un comunicat de presă.

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a transmis că invită autorităţile locale să se înscrie în competiţie.

”Invit românii şi în special reprezentanţii autorităţilor locale să îţi facă satul cunoscut! Anul trecut, o lume întreagă a aflat de Răşinari, frumosul lăcaş al judeţului Sibiu. Anul acesta, MAT va alege 8 sate pe care le va propune către Organizaţia Mondială a Turismului pentru a concura la titlul de cel mai bun sat turistic la nivel global. Este o adevărată onoare să redescoperim satul românesc ca sursă pentru dezvoltarea durabilă, de a promova atât tradiţiile, dar şi de a valorifica oportunităţile naturale în scop turistic”, a declarat Daniel Cadariu.

Potrivit oficialilor ministerului, în urma depunerii candidaturilor şi evaluării acestora, România va transmite către OMT cel mult 8 propuneri de sate turistice, care vor concura cu alte destinaţii rurale din întreaga lume.

Pentru a fi eligibil, satul trebuie să aibă o densitate scăzută a populaţiei şi cel mult 15.000 de locuitori, conform ultimului recensământ, să fie localizat într-un peisaj cu o prezenţă importantă a activităţilor tradiţionale şi să împărtăşească valorile, precum şi stilul de viaţă al comunităţii.

”În procesul de evaluare, se vor puncta următoarele criterii de selecţie: resursele culturale şi naturale, promovarea şi conservarea resurselor culturale, durabilitate economică, socială şi de mediu, dezvoltarea turismului şi integrarea lanţului valoric, guvernanţa şi prioritizarea turismului, infrastructură şi conectivitate, sănătate, siguranţă şi securitate, materiale de prezentare (video, imagini)”, a precizat ministerul.

Potrivit instituţiei, destinaţiile rurale din partea României, care vor participa în cadrul competiţiei mondiale, vor avea şansa de a fi desemnate ”Best Tourism Villages”, asemenea satului Răşinari, care a obţinut această distincţie anul trecut, sau de a fi incluse in Programul Upgrade, prin care vor beneficia de suport din partea OMT şi a partenerilor pentru îmbunătăţirea domeniilor de activitate identificate ca mai puţin dezvoltate în urma evaluării.

Satele recunoscute ca ”Best Tourism Villages”, precum şi cele selectate pentru a participa în Programul Upgrade, vor deveni membre ale unei reţele care facilitează schimbul de informaţii, experienţe şi de bune practici. Reţeaua include, de asemenea, experţi, parteneri publici şi privaţi din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală.

Destinaţiile rurale incluse în reţea pot fi considerate studii de caz în documentele de politici ale OMT, în recomandări, la evenimente pentru dezvoltarea rurală şi turism.

Pentru participarea la concurs trebuie completat în limba engleză formularul Application Form care include Candidacy Document şi General Presentation Template. Acestea pot fi descărcate de AICI.

Candidaturile se vor trimite către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului până la data de 01 iunie 2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.