Ministra Mediului face amenințări după ce au fost descoperite țevi îngropate în nisip, suspectate că evacuau ape netratate în mare

Autor: Alice Draghici

Publicat: 16-03-2026 14:40

Article thumbnail

Sursă foto: captura video digi24

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că în timpul unor verificări efectuate pe plaja din Năvodari au fost identificate noi nereguli grave, inclusiv conducte îngropate în nisip care ar fi fost folosite pentru evacuarea apei netratate direct în Marea Neagră. Aceasta a avertizat că inspectorii din subordinea instituției au primit instrucțiuni clare să identifice orice abatere, iar ignorarea problemelor va avea consecințe.

Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul unei intervenții la Digi24, după ce, în zilele precedente, oficialul a semnalat existența unor probleme serioase în zonă. În urma vizitei pe teren, Buzoianu a anunțat public că a fost identificată o instalație prin care ar fi fost deversată apă neepurată în mare.

„Am descoperit cum se deversează apă netratată direct în mare”, a transmis ministra într-o postare pe rețelele sociale, precizând că verificările vor continua pe litoral pentru ca astfel de situații să fie eliminate definitiv.

Conducta descoperită era blocată

În timpul verificărilor, echipele de control au încercat să stabilească exact de unde provenea conducta descoperită sub nisip. Potrivit ministresei, s-a încercat identificarea traseului prin introducerea unei cantități de apă în instalație, însă operațiunea nu a dus la rezultatul dorit.

„În acest caz, în mod expres s-a încercat introducerea unei cantități de apă care să se ducă înapoi să vedem exact unde ar fi refulat apa respectivă, doar că țeava era înfundată și atunci nu a putut să fie identificată momentan locația”, a explicat Diana Buzoianu.

Ministra a precizat că autoritățile vor reveni în zonă pentru noi controale și pentru a identifica sursa exactă a conductei.

„Vom face controale în zona respectivă. Vom avea nevoie de toate autoritățile competente care să fie alături de noi. Se vor duce oamenii să facă verificări în clădirile din zonele respective”, a declarat ea.

Alte conducte ar putea exista în zonă

Oficialul a subliniat că verificările nu se vor opri la această descoperire și că așteaptă un raport privind posibila existență a altor conducte similare.

„Așa cum am spus și când am fost pe teren, aceste nereguli sunt extraordinar de ușor de identificat, deci nu poate să spună nimeni că nu vede acele țevi”, a afirmat ministra.

Întrebată dacă astfel de instalații ar fi putut trece neobservate până acum de autorități, Buzoianu a sugerat că unele interese au profitat de lipsa controalelor ferme.

„Anumite grupuri de interes s-au așteptat ca plajele din România să rămână Vestul Sălbatic pentru totdeauna. În momentul de față Ministerul Mediului nu întoarce ochii la astfel de lucruri”, a arătat Buzoianu.

Ea a adăugat că inspectorii din subordinea instituției au primit instrucțiuni clare să identifice orice abatere, iar ignorarea problemelor va avea consecințe.

„Toți inspectorii primesc aceeași indicație, și anume să identifice toate neregulile. Acolo unde vom vedea că de acum încolo nu vor fi identificate neregulile și oamenii se duc în controale și se fac că nu văd, în mod evident vor exista consecințe legale”, a averizat ministra.

Anchete disciplinare pentru inspectorii care au ignorat nereguli

Ministra Mediului a spus că există deja situații în care inspectori au fost cercetați disciplinar după ce au susținut că nu au găsit nicio problemă în teren, deși ulterior au fost descoperite ilegalități.

„Avem deja astfel de cazuri, unde au fost deschise comisii disciplinare pentru inspectori care au fost pe teren și au zis că nu au găsit absolut nimic, ulterior fiind identificate în zona respectivă gropi de gunoi ilegale sau orice alte nereguli pe zona de mediu”, a explicat Buzoianu.

Mesajul transmis de minister este unul ferm, spune ea: toleranță zero față de încălcările legislației de mediu.

Deversările în mare pot duce la dosare penale

Diana Buzoianu a precizat că pentru astfel de fapte legislația prevede atât sancțiuni civile, cât și penale. În paralel cu sancționarea inspectorilor care nu își fac treaba, cei care deversează poluanți în mare riscă anchete penale.

Ea a explicat că autoritățile vor aplica sancțiuni disciplinare în cazul funcționarilor care nu își îndeplinesc atribuțiile, în timp ce responsabilii direcți pentru poluare pot ajunge în fața procurorilor.

„Pentru autorități vor fi aplicate comisiile disciplinare și măsurile disciplinare necesare. Pentru cei care efectiv deversează în mare astfel de porcării, la final ei riscă inclusiv dosare penale, pentru că este infracțiune”, a punctat Buzoianu.

Google News
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri