Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a discutat vineri cu omologii săi britanic şi australian, într-o întâlnire desfăşurată în California, despre dezvoltarea de înalte tehnologii în scopul întăririi alianţei militare AUKUS între cele trei ţări, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Pe agenda discuţiilor s-au aflat mai ales cooperarea în supravegherea radar a spaţiului, dezvoltarea inteligenţei artificiale (AI) şi a unui computer cuantic, tehnologii de vârf ce ar putea servi la a contracara, printre altele, ambiţiile Chinei.
La finalul întâlnirii din Silicon Valley, Lloyd Austin şi omologii săi, australianul Richard Marles şi britanicul Grant Shapps, au subliniat importanţa acestei cooperări.
Marles a salutat un 'moment crucial' în istoria alianţei, indicând că această coordonare se va face în special prin programul 'Deep Space Advanced Radar Capability', dar şi în domeniile tehnologiilor cuantice şi al AI.
'Deep Space Advanced Radar Capability' (DARC) prevede instalarea de radare având capacitatea de a observa spaţiul extraterestru la o distanţă de 35.000 km de pe teritoriile celor trei ţări până la sfârşitul deceniului.
Acordurile din cadrul AUKUS vor permite fiecărei ţări 'să dezvolte şi să furnizeze capacităţi avansate pentru ca luptătorii noştri să poată auzi, vedea şi acţiona cu un avantaj decisiv', a declarat Austin într-o conferinţă de presă comună.
'Într-o lume mult mai periculoasă, cu Rusia care poartă un război în Ucraina, Hamas care face ravagii în Orientul Mijlociu, China care atentează la libertatea de navigaţie în regiunea indo-pacifică (...) nu am avut niciodată atâta nevoie să facem dovadă de inovaţie', a spus Shappas cu acelaşi prilej.
Comentează