Miniştrii de externe ai statelor UE s-au reunit luni pentru a analiza posibile modalităţi de a pune capăt atacurilor sângeroase din Siria, în special în oraşul asediat Alep, dar numai câţiva dintre ei s-au pronunţat în favoarea impunerii de sancţiuni Rusiei pentru sprijinul pe care ea îl acordă regimului sirian, relatează DPA. După eşuarea armistiţiului americano-rus, încheiat luna trecută, sectorul controlat de rebeli în Alep s-a confruntat cu intense lovituri aeriene lansate de forţele regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi de aviaţia rusă.
Până la 300.000 de civili ar fi izolaţi la Alep. Aproximativ 700 de civili, între care 141 de copii, au fost ucişi în şi în jurul oraşului de la eşuarea armistiţiului, pe 19 septembrie, potrivit ONG-ului Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Criza din Alep 'umileşte umanitatea', a declarat ministrul de externe britanic Boris Johnson, arătând spre regimul Assad şi 'păpuşarii săi', Rusia şi Iran. 'Fac apel la grandoarea poporului rus să aleagă o cale diferită şi să meargă spre pace şi să ne aducă înapoi pe calea negocierilor', a afirmat el, adăugând că Uniunea Europeană va examina modalităţi de a pune presiune pe regimul sirian şi pe aliaţii săi.
Miniştrii vor 'examina toate opţiunile', a adăugat ministrul de externe francez, Jean-Marc Ayrault. Dar numai câţiva dintre omologii lor s-au pronunţat pentru impunerea de sancţiuni Moscovei. 'În prezent nu văd cum sancţiunile, care ar putea avea un impact pe termen lung, ar ajuta la îmbunătăţirea furnizării ajutoarelor către populaţia civilă', a afirmat ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier. Omologul său austriac, Sebastian Kurz, a afirmat că Rusia şi ONU ar trebui să coopereze cu privire la Siria. 'În această privinţă, cred că ideea de a impune sancţiuni suplimentare Rusiei acum este greşită', a adăugat responsabilul austriac. Niciun stat membru nu a propus în mod formal sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat la rândul ei şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, înaintea convorbirilor de luni, dar a menţionat în schimb că este posibilă o extindere a măsurilor împotriva regimului sirian, anunţă Agerpres.































Comentează