Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miniştrii de Finanţe sunt de acord cu înfiinţarea unui organism al Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor

UE Uniunea europeana

Miniştrii de Finanţe ai UE au fost de acord marţi cu înfiinţarea unui organism al Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor în cele 27 de state membre ale blocului comunitar, sprijinind propunerea din mai a Executivului comunitar, transmite Reuters.

De asemenea, Consiliul Miniştrilor de Finanţe şi-a exprimat sprijinul faţă de intenţia Comisiei Europene de a armoniza reglementările UE pentru combaterea spălării banilor şi pentru a furniza coordonare şi sprijin pentru unităţile naţionale de informaţii financiare (autorităţile de luptă împotriva spălării banilor) din statele UE.

Comisia Europeană va prezenta propunerile legislative, astfel încât organismul Uniunii Europene destinat combaterii spălării banilor să intre în vigoare în primul trimestru din 2021.

Citește și: Ieșire de ultimă oră a lui Rareș Bogdan la adresa CCR-ului, pe tema impozitării pensiilor speciale: Să sperăm că nu vor anula și acest demers al PNL

În mai, Comisia Europeană anunţase că ia în calcul înfiinţarea unei noi autorităţi pentru a combate infracţiunile financiare şi a monitoriza mai strict activitatea băncilor.

Într-un plan de acţiune adresat guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, Comisia explică faptul că UE are nevoie de un sistem de combatere a spălării banilor şi a infracţiunilor financiare, sistem dotat cu un supervizor la nivelul Uniunii Europene.

Orice eventuală supraveghere la nivelul UE ar putea ieşi de sub competenţa Autorităţii Bancare Europene (EBA) sau ar putea fi făcută de ''un organism nou, conceput'' special în acest scop, a explicat Comisia Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.