Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a spus joi, la Mamaia, că nu are cunoştinţă despre faptul că cei de la Comisia Europeană (CE) ar fi cerut încă de acum doi ani o situaţie privind pesta porcină din ţara noastră şi că s-ar fi oferit fonduri europene pentru rezolvarea respectivei probleme, potrivit Agerpres.
"Nu am cunoştinţă de aşa ceva. Ministerul Fondurilor Europene gestionează doar politica de coeziune, tot ce înseamnă politica agricolă comună (...). La nivel de guvern nu a existat o astfel de informaţie, conform căreia ar fi cerut Comisia Europeană. Cred că toate aceste detalii trebuie să vi le dea domnul ministru Daea. Tot ce pot să vă spun este că despre pesta porcină, care este o preocupare permanentă a specialiştilor în domeniu, nu numai din România, dar şi din Uniunea Europeană şi nu numai, s-a discutat în şedinţa de guvern de săptămâna aceasta, s-a discutat în şedinţa de guvern de acum o săptămână şi ne preocupă soluţionarea acestui subiect", afirmat Rovana Plumb, întrebată fiind de jurnalişti despre acest subiect.
Preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, a deschis joi, în staţiunea Mamaia, Şcoala de vară a formaţiunii politice.
Ministru din cabinetul Dăncilă, despre implicarea CE în urmă cu 2 ani în problema pestei porcine: Nu am cunoştinţă de aşa ceva
Explorează subiectul
Articole Similare

2.485
Americanii intră oficial în Parlamentul României: SUA lansează în România prima filială internațională a unui institut de analiză legislativă
2.485

798
Se deschide pușculița Guvernului: Câți bani ar putea primi pensionarii și familiile cu venituri mici / De pachetul anti-sărăcie vor beneficia 2,8 milioane de vârstnici
798

1.161
Avocatul Adrian Toni Neacșu pune tunurile pe Ilie Bolojan după ce a amenințat cu concedieri în cazul PNRR: Caută vinovați, să nu răspundă el
1.161

2.939
VIDEO Protest în direct la Digi24: Cristian Preda își rupe diploma după tăierea sporului de doctorat
2.939

1.134
Avertismentul BNR, despre o eventuală înlăturare a Guvernului Bolojan: “O criză politică ar arunca România în aer”
1.134

1.239
Deficit bugetar la Primăria Capitalei - Ciprian Ciucu: "Bucureștiul a pierdut 8 miliarde de lei / Este nevoie de o formulă unică”
1.239

961
VIDEO Război cu supermarketurile? Ministrul Barbu cere reguli noi în UE pentru a proteja fermierii români
961

3.289
Corneliu Ștefan, prim-vicepreședinte PSD: Voi propune reducerea numărului de parlamentari la 300. Începem reforma de sus
3.289

108
Andrei Baciu (PNL) propune pedepse mai mari pentru persoanele care agresează medici VIATA-PARLAMENTARA
108

1.502
Dominic Fritz explică de ce a lipsit Oana Țoiu de la moțiunea contra ei: A mers să lupte cu Rusia, să le taie sinecurile
1.502

114
Senatul a decis că soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț
114

5.048
Revoltă în sistemul de apărare: polițiștii contestă modificarea pensiilor militare și amenință cu proteste
5.048

137
Zamfir (PSD): Trei secretari generali adjuncţi, la Senat, în loc de doi; situaţia trebuie remediată
137

















Comentează