Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, a lansat o serie de critici dure la adresa fostului premier Nicolae Ciucă, într-o postare pe rețelele de socializare, unde acuză acțiunile acestuia de a genera instabilitate politică și economică în România.
Câciu începe postarea printr-o reflecție asupra valorilor pe care Ciucă le-a invocat în timpul mandatului său: demnitate, onoare, stabilitate și responsabilitate – valori pe care ministrul afirmă că le-a crezut inițial, având în vedere trecutul militar al fostului premier. Cu toate acestea, ministrul subliniază că aceste principii ar trebui să fie susținute de un caracter solid și că, în lipsa acestuia, ele devin doar vorbe goale.
„Astăzi constat că au fost doar vorbe, nu principii sau valori,” scrie Câciu, referindu-se la promisiunile făcute de Ciucă și la acțiunile care au urmat. Acuzațiile principale se concentrează pe faptul că fostul premier a creat „haos și instabilitate” pentru a câștiga „un pumn de voturi”, punând astfel în pericol stabilitatea României.
Ministrul pune sub semnul întrebării responsabilitatea lui Ciucă, acuzându-l că, deși a pretins că luptă pentru stabilitate, măsurile sale au dus la efecte negative asupra economiei, piețelor financiare și a încrederii investitorilor. Câciu face referire la pierderile pe burse, creșterea costurilor cu împrumuturile și fluctuațiile cursului de schimb, dar și la întârzierile în absorbția fondurilor europene și blocarea reformelor din PNRR.
O acuzație deosebit de gravă este aceea că acțiunile lui Ciucă ar putea fi, indirect, un avantaj pentru Vladimir Putin, în contextul războiului de la granițele României. Câciu insinuează că fostul premier a cauzat o instabilitate pe care Putin nu a reușit să o inducă: „Putin cred că se bucură foarte tare văzând că unde a eșuat el reușește generalul”.
În final, Adrian Câciu subliniază că guvernarea nu ar trebui tratată ca un „loc de joacă pentru copii” sau „câmp de bătălie”, ci ca o misiune dedicată oamenilor și țării. Acesta face apel la responsabilitatea oamenilor de stat și a partidelor politice, subliniind că aceștia trebuie să fie în slujba cetățenilor, nu să urmărească interese electorale pe termen scurt.
Postarea integrală a lui Adrian Câciu:
„Aproape că am crezut atunci când domnul Ciucă vorbea despre demnitate, onoare, stabilitate și responsabilitate. Valorile acestea ar trebui să se prezume când te gândești la un militar. Se pare că nu sunt absolute ci le trebuie ancorarea de un caracter solid.
Astăzi constat că au fost doar vorbe, nu principii sau valori.
Nu poți avea demnitate creând haos și instabilitate pentru România din nevoia de a câștiga un pumn de voturi. Ca să faci ce?
Nu poți avea onoare atunci când îți renegi partenerii de coaliție și chiar si pe colegii aflați în Guvern, atunci când nu îți asumi trecutul și prezentul din care faci parte.
Nu poți fi responsabil clamând stabilitatea în condițiile în care toate acțiunile tale (ale consultanților tăi) genereaza instabilitate, haos și incertitudine.
Dacă ostașul chiar este în slujba țării, atunci nu poate fugi de raspundere si de buna guvernare, împingând România în hăul instabilității politice, care poate cauza instabilitate economica si sociala. Nu cu un război la graniță!
Putin cred că se bucură foarte tare văzând că unde a eșuat el reușește generalul.
Domnul Ciuca trebuie să îsi asume costurile crescute pentru România în ceea ce privește pierderile pe burse, mărirea costurilor cu împrumuturile, creșterea cursului de schimb, întarzierile în absorbtia fondurilor europene și nefinalizarea reformelor din PNRR dar cel mai mult încrederea investitorilor în România.
Un pumn de voturi nu merită aruncarea în incertitudine a Romaniei.
Guvernarea nu este un loc de joacă pentru copii și nici câmp de bătălie.
Guvernarea este pentru oameni de stat și partide responsabile care se pun în slujba țării și a oamenilor.”
Comentează